Atenție la ce cumpărați: Haine purtând însemnele unor mărci celebre, descoperite de polițiști, în urma unor percheziții efectuate în municipiul Blaj

0

Haine contrafăcute purtând însemnele unor mărci celebre, și scoase spre vânzare în mediul online, au fost descoperite de către polițiștii din Alba, în urma unor percheziții efectuate în municipiul Blaj.

Marți, 19 aprilie, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, efectuează două percheziții domiciliare, în județul Alba, la persoane bănuite de punere în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată.

Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2022 și până în prezent, persoanele implicate ar fi oferit, spre vânzare, în mediul online, articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, care poartă însemnele unor mărci înregistrate și protejate.

Cercetările sunt continuate.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top