Accident rutier în localitatea Răhău. Un bărbat de 70 de ani care era dat dispărut s-a răsturnat într-o râpă

0

Un bărbat de 70 de ani, din Câlnic a fost găsit, în această seară, încarcerat, într-un autoturism răsturnat într-o râpă de pe raza localității Răhău, pe marginea Drumului Național 1.
Dispariția acestuia a fost semnalată de către familie, în această dimineață, în jurul orei 10.30.

Polițiștii au demarat, imediat, activitățile de căutare, iar autoturismul a fost găsit într-o zonă cu vegetație abundentă. Bărbatul prezintă semne vitale și primește îngrijiri medicale.
Cercetarea la fața locului este în desfășurare.

Secția de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în loc. Răhău. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un auto răsturnat.

Forțe alocate: 1 ASAS.
ISU Alba

Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii accidentului. În interiorul autoturismului se află o persoană încarcerată, conștientă.

Se lucrează la extragerea acesteia din autoturism. La locul intervenției se deplasează și un SMURTD TIM cu medic.
ISU Alba

Pompierii militari au reușit extragerea persoanei din autoturism. Aceasta a fost predată echipajului medical.

ISU Alba

Distribuie

Lasă un comentariu

Top