Un bărbat și-a pierdut viața în urma unui accident rutier, care a avut loc joi, pe DJ 107, pe raza localității Cetatea de Baltă.
Autoturismul pe care în conducea bărbatul a intrat în coliziune cu un camion.
În urma impactului, autoturismul a luat foc.
La locul producerii accidentului, au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Blaj, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, o ambulanță tip C1 – Terapie Intensivă Mobilă, Detaşamentul de Pompieri Târnăveni – cu o autospecială de stingere și o autospecială cu modul de descarcerare, elicopterul SMURD Mureș și SVSU Cetatea de Baltă.
Echipajele prezente la fața locului au acționat prioritar pentru extragerea unei persoane încarcerate în autoturismul implicat și lichidarea incendiului izbucnit la nivelul acestuia, au transmis reprezentanții ISU Alba.
Victima extrasă din autoturism, un bărbat cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani a fost preluată în aceste momente de un echipaj SAJ și i se aplică manevre de resuscitare.
Conducătorul autocamionului nu necesită îngrijiri medicale.
Incendiul izbucnit la nivelul autoturismului, a fost lichidat în scurt timp de către pompieri.
” Menționam faptul că până la sosirea forțelor de intervenție la locul producerii accidentului, victima a fost extrasă de Urgență din autoturism de către cetățenii participanți la trafic.
Pe aceasta cale, ținem să le mulțumim de spiritul civic de care au dat dovadă și totodată, pentru încercarea de a stinge incendiul produs la autoturism”, au mai transmis pompierii.
Medicii sosiți la locul producerii accidentului, nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, fiind declarat decesul acestuia.






