Accident cu trei răniți la Ciurila: un bărbat încarcerat a fost salvat de pompieri

0

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe raza comunei Ciurila.

Forțele noastre au găsit la fața locului trei autoturisme avariate, iar în interiorul unuia dintre acestea se afla încarcerat un bărbat. Pompierii l-au extras în cel mai scurt timp posibil folosind echipamentele din dotare și l-au predat echipajului de la ambulanță.

sursa foto: ISU Cluj

Bărbatul, de aproximativ 55 de ani, a fost în permanență conștient și cooperant, dar prezenta, la o primă evaluare, multiple traumatisme. Astfel, a fost transportat la spital.

Totodată, au mai fost transportați la spital o femeie de aproximativ 55 de ani și un tânăr de aproximativ 20 de ani.

La intervenție au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top