Amenzi de 12.500 lei pentru incendierea ilegală a vegetației în Hunedoara

0
Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Hunedoara, alături de jandarmi și reprezentanți ai APIA au efectuat, astăzi, controale în vederea depistării și sancționării persoanelor care inițiază arderi necontrolate ale miriștilor, tufărișurilor și a altor tipuri de vegetație.

În acest sens, cinci persoane, care au fost găsite igienizând terenurile prin intermediul focului deschis, în localitățile Boiu, Geoagiu, Mada, Bucium și Ludeștii de Jos, au fost amendate, conform legii, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 12.500 de lei.

Menționăm faptul că, în ultimele 24 ore, pompierii hunedoreni au fost solicitați pentru localizarea și lichidarea a 13 astfel de incendii, suprafața de teren afectată ajungând la aproximativ 70 de hectare.

Atenție! Arderea vegetație uscate este interzisă indiferent de forma de proprietate a terenului.

Nerespectarea prevederilor legale costituie contravenție și se sancționează cu amendă!

Distribuie

Lasă un comentariu

Top