Un șofer din Alba Iulia a fost depistat luni seară, la un control în trafic de către polițiștii din municipiu, în timp ce se afla la volanul unei mașini, având o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul turmentat a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
La data de 4 decembrie 2023, în jurul orei 23.50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Alba Iulia.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de tânăr, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 5 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.