Pe numele unui bărbat din Alba Iulia, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, și au deschis un dosar penal pentru violență în familie.
Bărbatul vizat este învinuit de polițiști, că și-a bătut soția, până când femeia a ajuns la spital.
În data de 11 februarie 2023, în jurul orei 22,00, polițiștii din Alba Iulia au intervenit pe strada Văii din Alba Iulia, loc din care a fost semnalat faptul că un bărbat agresează o femeie.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 38 de ani și-ar fi agresat soția, provocându-i leziuni pentru a căror îngrijire a fost necesară transportarea la spital.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de soția sa. Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violența în familie.