Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru violență în familie, pentru un bărbat din Galda de Jos. Și-a agresat soția, în noaptea de Revelion

0

Polițiștii din Galda de Jos, au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat în vârstă de 35 de ani din comună.

Bărbatul este învinuit că în noaptea de Revelion, și-a agresat soția pe fondul unor discuții în contradictoriu.

La data de 9 ianuarie 2023, în jurul orei 14,30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați de către o femeie de 29 de ani, din comuna Galda de Jos, cu privire la faptul că a fost agresată de soțul său.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în noaptea de 31 decembrie 2022/ 1 ianuarie 2023, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, și-ar fi agresat soția.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, față de bărbat, a fost întocmit ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top