Dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat din Sebeș. Și-a agresat iubita pe fondul geloziei

0

Pe numele unui bărbat, în vârstă de 48 ani din Sebeș, polițiștii au deschis un dosar penal pentru violență în familie.

Acesta este acuzat că pe fondul geloziei, și-a agresat iubita cu care locuia.

În seara zilei de 17 iulie 2022, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată de către o femeie de 53 de ani, din Sebeș, cu privire la faptul că a fost agresată de concubin. Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în după amiaza zilei de 17 iulie, pe fondul geloziei, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, și-a agresat partenera.

Față de acesta, a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de violență în familie.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top