Polițiștii din municipiul Aiud, au reținut vineri, un bărbat din localitate, pentru infracțiunea de violență în familie.
Bărbatul este acuzat, că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său, și apoi și – a amenințat părinții în propria lor casă.
La data de 10 septembrie 2021, polițiștii din Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 47 de ani, din Aiud, care este cercetat pentru nerespectarea hotărârii judecătorești și amenințare.
În sarcina bărbatului s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 10 septembrie, fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-ar fi deplasat la locuința părinților săi, în vârstă de 75 și 67 de ani, încălcând astfel prevederile unui ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud la data de 13.04.2021, care îi impunea obligația de a nu se apropia de părinții săi.
În context, bărbatul le-ar fi adresat părinților injurii și i-ar fi amenințat cu acte de violență.
În cursul zilei de 11 septembrie, bărbatul reținut a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 30 de zile.