Sindicatele din Educație ies în stradă. Profesorii protestează la ușa Guvernului

0

Aproximativ 2.000 de cadre didactice sunt așteptate să participe, astăzi, la un protest organizat de sindicatele din Educație, în fața sediului Guvernului. Acțiunea are loc pe fondul nemulțumirilor legate de salarizare, condițiile de muncă și lipsa unor măsuri concrete pentru îmbunătățirea sistemului educațional.


Protestul vine într-un context politic tensionat, în condițiile în care sistemul de învățământ nu are, în prezent, un ministru plin. Portofoliul Educației este asigurat interimar de premierul Ilie Bolojan, iar, potrivit surselor sindicale, niciun oficial nu și-ar fi exprimat disponibilitatea de a prelua funcția de ministru al Educației în acest moment.


Potrivit organizatorilor, profesorii cer respectarea angajamentelor asumate de autorități, majorarea salariilor conform legii, dar și investiții reale în infrastructura școlară. Sindicaliștii atrag atenția că lipsa unui ministru dedicat agravează blocajele din sistem și afectează dialogul instituțional.


Protestul este autorizat și se va desfășura pe parcursul mai multor ore. Reprezentanții sindicatelor avertizează că, în lipsa unor soluții concrete din partea Guvernului, acțiunile de protest ar putea continua sau chiar escalada în perioada următoare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top