Păștenii din Vinerea – 2024

0

 Istoricul obiceiului La Vinerea, în Miercurea Mare preotul merge la casa gazdei pentru a o sfinți și pentru a se face sfeştanie în gospodăria proaspăt zugrăvită.

Urmează Joia Mare, zi de mare sărbătoare, când de dimineață „păștenii” se adună la biserica din localitate, iar în frunte cu preotul pleacă la casa pășteanului care a deținut rolul de gazdă. Acolo la casa gazdei se va face o slujbă religioasă, ²păștenele² au împărțit lumânări frumos împodobite cu verdeață, iar după slujbă, pâinea se va de pune în desagi iar vinul într-un butoi nou de lemn pentru a fi dus la biserică. Este momentul în care paștile sunt duse la lăcașul de cult de către alaiul format din prapori, preoți, oficialități și „păștenii” îmbracați în costume populare.

În fața alaiului merg bărbații cu desagii cu pâine, iar în spate femeile cu ciuberele împodobite cu verdeață, urmați de ceilalți participanți la eveniment.

La biserică se continuă slujba de sfințire a vinului și a pâinii care vor deveni Sfintele Paști, la finalul căreia fiecare persoană servește un pahar de vin şi o felie de cozonac, așa precum „feliile de viață”, le-au adus urcușuri sau coborâșuri.

În decursul aceleași slujbe ei participă și la un parastas în memoria colegilor de generație care au încetat din viață înainte de a împlini 60 de ani.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top