Oameni ca tine schimbă comuna Mogoș în bine!

1

Dragi prieteni,

Cu toții ne dorim o administrație locală care să fie tot timpul în slujba cetățenilor și care să fie interesată de fiecare sat al comunei noastre. Suntem cu toții parte a acestei minunate localități, iar prioritatea primăriei trebuie să fie bunul mers al întregii comunități.

Am ales să candidez pentru funcția de primar al localității noastre pentru că este nevoie de o schimbare în bine în Mogoș și, în plus, mulți dintre cetățenii comunei mi-au arătat de atâtea și atâtea ori faptul că mă susțin și, ca atare, nu vreau să le înșel așteptările. Am dus o campanie curată și, alături de colegii mei din USR PLUS care sunt candidați pentru funcțiile de consilieri locali, ne-am propus să prezentăm oamenilor ceea ce eu noi credem că trebuie făcut. Iar prioritățile noastre vor fi:

  • accesarea de fonduri europene și pregătirea unui serviciu al primăriei pentru realizarea acestor proiecte, mai ales pentru sprijinirea tinerilor fermieri și antreprenori;
  • așezarea în prim-plan a drepturilor și nevoilor oamenilor: îngrijirea sănătății, educație și formare profesională;
  • renovarea și dotarea dispensarului uman cu aparatura necesară;
  • încurajarea tinerilor ca să se (re)stabilească în comună;
  • realizarea unui program de tipul ”școală după școală” pentru elevii din comună;
  • reabilitarea drumurilor de acces și construirea de rigole pe marginea dumurilor, pentru toate satele de pe raza comunei Mogoș;
  • curățarea, îndiguirea și decolmatarea cursurilor de apă, în special în centrul comunei, pentru a crea un spațiu îngrijit, primitor pentru turiști;
  • introducerea rețelei de apă pentru toți locuitorii din comună, prin crearea de multiple captări;
  • reglementarea condițiilor de întăbulare atât a terenurilor aflate intravilan, dar și extravilan;
  • asigurarea de asistență veterinară permanentă pentru microfermele din comună, precum și însămânțări artificiale gratuite;
  • înființarea unui ansamblu folcloric care să promoveze obiceiurile și tradițiile de pe raza comunei Mogoș;
  • obținerea de fonduri pentru reabilitarea școlilor rămase părăsite (de exemplu din satele Mămăligani, Valea Barnii și Butești) și schimbarea destinației acestora (de exemplu, spații de cazare pentru turiști, care să aducă un beneficiu financiar primăriei);
  • crearea unui nou centru de colectare a laptelui, care să deservească un număr cât mai mare de cetățeni din comună.

Lucrurile durabile pentru oameni se pot face doar prin muncă cinstită. E nevoie de respect și sinceritate, devotament și credință, fără de care nimic nu este posibil. Rezultatele apar întotdeauna, atunci când aleșii lucrează pentru oameni, pentru binele lor. Acesta este și crezul nostru și datorită lui, noi, cei din USR PLUS, lucrăm pentru oameni. Suntem oameni destoinici și hotărâți și vă invităm să fiți partenerii noștri în proiectul important pe care vrem să vi-l propunem: dezvoltarea durabilă a comunei Mogoș!

În 27 septembrie votați candiații Alianței USR PLUS!

RADU NEGRU,

Candidatul Alianței USR PLUS pentru Primăria Comunei Mogoș

(Partidul Uniunea Salvați România – Organizația județeana Alba, parte a alianței electorale “Alianța  USR PLUS”, cod mandatar financiar: 21200251)

Distribuie

Un comentariu

Lasă un comentariu

Top