Intervenție a salvamontiștilor din Alba, pentru salvarea unui câine, căzut într-o prăpastie la Râmeț

0

Salvamontiștii din Alba intervin luni, în zona Cheilor Mănăstirii din Râmeț, pentru salvarea unui câine căzut într-o prăpastie.

Intervenția salvamontiștilor durează de peste o oră și jumătate.

Potrivit Salvamont Alba, la orele 10:39, printr-un un apel sosit prin intermediul SNUAU 112, un cetățean a relatat faptul că a ieșit de dimineață să-și plimbe câinii și a sesizat lipsa unuia dintre ei.

Ulterior a auzit lătratul acestuia undeva pe stâncile de pe versantul din partea dreaptă a văii, constatând că nu are posibilitatea de a urca pentru a identifica locul în care se află și să-și coboare câinele blocat.

Stancile sunt acoperite cu zăpadă și iarbă înghețată, existând pericolul alunecării.

Salvatorii montani au escaladat peretele stâncos până în vecinătatea câinelui însă încercările acestora de a-l asigura și coborî sunt împiedicate de faptul că acest câine care face parte din rasa Cane Corso, este de talie mare, speriat, agitat și agresiv.

Spațiul de pe stâncile pe care se află animalul este foarte îngust, peretele este abrupt și sunt șanse ca acesta să cadă dacă se zbate sau încearcă să fugă de salvatori.

De mai mult de o oră și jumătate salvatorii montani se străduiesc să se apropie de patruped însă acesta se manifestă agresiv și îi latră.

Acum se amenajează o regrupare din care proprietarul câinelui să fie lansat până la acesta pentru a-l putea lega, eventual să-i pună și o botniță pentru a facilita accesul salvatorilor montani la câine.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top