Un sindicat independent nu este comod. Este imprevizibil, creează disconfort, blochează și costă.
Tocmai de aceea un stat capturat preferă „parteneri responsabili”, care știu când să tacă.
Cu un sindicat cu adevărat puternic ar apăra drepturile muncii, nu stabilitatea unui sistem degradat. Ar reacționa imediat la pierderile salariale, la contractele fragile, la precarizarea continuă și la exodul profesional.
Ar pune presiune reală acolo unde este nevoie și nu s-ar mulțumi cu explicații despre „context”, „echilibru” sau „răbdare”.
În România, liderii capturați și structurile considerate „mature” au creat o simulare de dialog social. Oamenii cred că sunt reprezentați, dar în realitate au fost neutralizați.
Conflictul autentic a fost înlocuit cu negocieri sterile, iar orice formă de radicalitate reală este descurajată, chiar și atunci când ea ar fi în interesul salariatului.
Un sindicat independent nu poate fi complet previzibil și nici permanent convenabil. Tocmai de aceea este periculos pentru un sistem care se bazează pe control și stabilitate artificială.
Autonomia reală înseamnă capacitatea de a spune „nu”, de a bloca, de a forța schimbarea – nu de a o administra.
Singura șansă pentru muncă este ca oamenii să recupereze autonomia sindicatelor sau să creeze noi forme de reprezentare, capabile să fie incomode, imprevizibile și greu de integrat în mecanismele de reglaj social.
Într-o Românie obișnuită cu simulacrul, tăcerea negociată a devenit normă. Dar recunoașterea acestei realități este primul pas spre schimbare.
Autor: Călin Munteanu, Civis News
Articol preluat de pe platforma Civis News, in baza unei colaborări redacționale cu Opinia Transilvană.
