Doi tineri cercetați de polițiști. I-a dat mașina prietenului, care nu avea permis de conducere

0

Doi tineri, unul din Blaj iar altul din comuna Vințu de Jos, vor fi cercetați de polițiști.

Unul dintre tineri i-a dat mașina prietenului său pentru a o conduce, chiar dacă acesta nu poseda permis de conducere.

La data de 8 august 2023, în jurul orei 13,30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au depistat, la volanul unui autoturism aflat pe DJ 107 A, un tânăr de 24 de ani, din municipiul Blaj, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că autoturismul i-ar fi fost încredințat tânărului, pentru a fi condus pe drumurile publice, de către un tânăr de 35 de ani, din comuna Vințu de Jos, pasager în autoturism, care ar fi cunoscut faptul că prietenul său nu deține permis de conducere.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis respectiv încredințarea unui autoturism, pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top