21 aprilie, ora 18:00 Debutează sezonul spectacolelor de reconstituire istorică, susținute de Garda Apulum

0

Reprezentațiile susținute de către membrii Gărzii Apulum (formată din daci, romani și gladiatori), vor anima și în acest an, Cetatea Alba Carolina.

Primul spectacol în care nu vor lipsi luptele dintre daci și romani, pus în scenă de Garda Apulum, va avea loc vineri, 21 aprilie, ora 18.00, în fața Porții IV a Cetății Bastionare Alba Carolina.

Garda Apulum va fi prezentă în fiecare zi de vineri, de la ora 18, doar în luna aprilie, apoi începând cu luna mai până în septembrie, de la ora 19, în tradiționala de acum locație, pentru a încânta publicul cu spectaculoasele lecțiile vii de istorie.

Spectatorii vor putea intra în atmosfera orașului roman Apulum, a armatei romane, a vieții cotidiene romane, organizarea dacilor şi momente din istoria acestora.

Reenactorii/artiştii vor interpreta roluri de aristocraţi romani, meşteşugari, sclavi, gladiatori, războinici şi aristocraţi barbari (tarabostes).

Activitatea lor are la bază un proiect de reconstituire istorică antică inițiat de de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în anul 2012 și coordonat de istoricii albaiulieni Liviu Zgârciu și Tudor Roșu.

Spectacolele de vineri sunt organizate de Primăria Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top