Pe numele unui bărbat din Alba Iulia, polițiștii au deschis un dosar penal pentru violență în familie.
Bărbatul este acuzat că și-a agresat iubita, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiu.
La data de 18 mai 2022, în jurul orei 19,00, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană a fost agresată.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din Alba Iulia, împreună cu concubinul său, o femeie de 52 de ani ar fi fost agresată de către acesta. În urma agresiunii, victima a suferit leziuni corporale ușoare.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea ordinului provizoriu de protecție, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de concubina sa. Față de bărbat, a fost întocmit și dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie