Senatorul Dan Șova își va petrece sărbătorile după gratii. Decizie de ultimă oră a judecătorilor ÎCCJ !

0

dan sovaJudecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis în această dimineață cererea procurorilor DNA cu privire la Dan Șova. Astfel că acesta urmează să ajungă în arest preventiv.

Fostul ministru este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar în care procurorii îl acuză de complicitate la abuz în serviciu privind prejudicierea CET Govora. Anchetatorii spun că acesta ar fi încasat ilegal onorarii de peste 1.000.000 de euro.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

 

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top