15 septembrie – Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș – Ocrotitorul pompierilor Români

0

15 septembrie – Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș – Ocrotitorul pompierilor Români

Astăzi, 15 septembrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, recunoscându-i importanța și rolul său de ocrotitor al pompierilor din România.

După ce a slujit inclusiv la Muntele Athos, la vârsta senectuții s-a retras lângă Mănăstirea Vatopedu, însă a fost chemat de românii din Banat să le fie mitropolit. În 1650, de sărbătoarea Sfântului a fost hirotonit mitropolit al Banatului. A păstorit credincioșii din Banat timp de 3 ani.

În această calitate a săvârșit alte minuni, printre care stingerea unui incendiu ce cuprinsese o parte a Timișoarei. „Ieșind din biserică cu Sfintele Taine în mâinile sale și rugându-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică și s-a stins focul.”

Pentru faptele enumerate mai sus, a fost desemnat Patronul spiritual al Pompierilor din România.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top