Daniela Riccio și Daniel Alexandrescu, live pe TikTok pentru susținerea cauzei lui Călin Georgescu

0

Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale anunță că doamna Daniela Riccio, în calitate de Președinte, a intrat în direct pe TikTok alături de domnul Daniel Alexandrescu, pentru a transmite un apel clar de solidaritate și mobilizare civică, în sprijinul cauzei domnului Călin Georgescu.

În cadrul transmisiunii live, cei doi au subliniat importanța respectării și apărării drepturilor fundamentale ale cetățenilor, precum și necesitatea implicării active a fiecărui individ în fața nedreptăților sociale și instituționale.

„Vocea oamenilor trebuie auzită. Este momentul să dovedim unitate, să ne exprimăm pașnic și să acționăm împreună pentru adevăr și dreptate. Doar prin solidaritate putem construi o societate dreaptă, în care valorile democratice să fie respectate”, a transmis Daniela Riccio.

Scopul inițiativei este de a chema cetățenii la implicare civică responsabilă, pentru ca solidaritatea și curajul să devină forțele motrice ale schimbării.

Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale reafirmă angajamentul său de a sprijini toate acțiunile menite să apere libertățile fundamentale și demnitatea umană.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top