Accident grav pe DN1, în localitatea Mirăslău : o persoană încarcerată, în stop cardio-respirator

0

Un grav accident rutier s-a produs pe DN1, în localitatea Mirăslău, unde un autoturism s-a răsturnat, provocând rănirea a trei persoane.

Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice, descarcerare și acordarea primului ajutor medical. La fața locului au fost mobilizate 1 autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), 1 echipaj de prim ajutor (EPA) și 2 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ).

În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată și a fost extrasă din autoturism de către pompierii militari. Din nefericire, aceasta se află în stop cardio-respirator, iar echipele medicale au început manevrele de resuscitare.

Potrivit primelor informații, autoturismul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, s-a răsturnat în afara părții carosabile și a revenit ulterior pe șosea. Traficul rutier este blocat pe DN1, în zona accidentului, iar cercetările poliției sunt în desfășurare pentru stabilirea cauzelor exacte ale incidentului.

Vom reveni cu detalii.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top