TEROARE în Micești. Explozia ar fi putut avea loc în orice imobil de pe strada respectivă

0

Zeci de oameni din cartierul Micești din Alba Iulia sunt în alertă după ce furnizorul de gaze naturale  a stabilit cauza exploziei ce a avut loc luni într-o locuinţă şi care s-a soldat cu decesul unui bărbat şi rănirea gravă a soţiei acestuia.

Potrivit Delgaz Grid, explozia a fost provocată de o acumulare de gaze de la o conductă fisurată care se întinde pe o stradă întreagă . Zeci de angajați ai companiei de gaze lucrează la și la această oră încercând să remedieze problema.

Cei doi soţi, de 42, respectiv 41 de ani, ar fi încercat să facă foc cu lemne în teracotă, fără să îşi dea seama de acumularea de gaze din imobil, astfel că s-a produs deflagraţia.

Ambii au fost transportaţi conştienţi la spitalul din Alba Iulia, luni după-amiaza, cu arsuri pe aproximativ 60 la sută din suprafaţa corpului.  Bărbatul a încetat din viaţă la unitatea medicală, din cauza leziunilor grave, iar soţia sa a fost transportată, marţi dimineaţa, la Bucureşti, pentru rijiri de specialitate.

Cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor şi a cauzelor exploziei sunt în desfăşurare .

Distribuie

Lasă un comentariu

Top