Viceprimarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Lupea, și – a dat demisia din funcție

0

Viceprimarul municipiului Alba Iulia, liberalul Gabriel Lupea, a demisionat din funcție. Acesta a fost numit viceprimar, anul acesta, în luna februarie, după demisia noului primar al municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa.

Pentru a-și motiva decizia, Gabriel Lupea a invocat motive personale, și pentru el a fost “privilegiu și o onoare să fie viceprimarul municipiului Alba Iulia”.

Pe pagina sa de socializare, fostul viceprimar a postat un mesaj prin care acesta explică motivele demisiei sale:

“A fost o perioadă scurtă dar pentru mine a însemnat mult. O provocare, dar mai ales un privilegiu și o onoare să fiu viceprimarul municipiului Alba Iulia. În fiecare zi am pornit la muncă cu gândul de a nu dezamăgi și de a face tot ce se poate, pentru municipiu şi albaiulieni. Am sufletul împăcat din acest punct de vedere. Aș fi vrut să am timp să pot face mai mult, să pot demonstra mai multe. Mulțumesc atât aparatului de specialitate al primăriei, colegilor, dar și colaboratorilor, mulțumesc fiecărui cetățean. Rămân același, alături de Alba Iulia! În final îi felicit pe cei doi competitori, Voicu Paul pentru toată munca depusă până acum și Gabriel Pleşă pentru victoria obținută! Doamne ajută!”.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top