UPDATE : ACCIDENT ÎN UNIREA – UN MINOR DE 8 ANI, ACCIDENTAT DE O MOTOCICLETĂ

0

În seara zilei de 25 septembrie 2024, un bărbat de 46 de ani din Călărași, județul Cluj, a accidentat un minor de 8 ani din Ulmeni, județul Maramureș, în timp ce conducea o motocicletă pe raza localității Unirea, în apropierea Complexului de Servicii Sociale „Sf. Veronica”. Se pare că minorul a fugit în stradă după o minge.

În urma impactului, copilul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul motocicletei a fost supus testului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele accidentului și pentru a evalua situația în contextul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top