În cursul nopții trecute, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul numărului unic de urgență 112 de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în Petroșani, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict verbal cu un vecin de 31 de ani. Incidentul a avut loc în apropierea imobilului în care cei doi locuiesc, iar în cadrul discuției contradictorii aceștia și-au adresat amenințări reciproce.

În cel mai scurt timp, un echipaj de ordine publică s-a deplasat la fața locului pentru a aplana conflictul și a întocmi actele procedurale. Cu această ocazie, în locuința bărbatului care a solicitat intervenția, polițiștii au observat pe o masă din bucătărie un pistol metalic, ce părea a fi o armă neletală supusă autorizării, alături de un încărcător cu 9 cartușe.
Arma și muniția aferentă au fost ridicate pentru a fi supuse unei expertize. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, precum și amenințare.
Precizăm că arma nu a fost folosită în contextul amenințărilor dintre cei doi bărbați.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.