Romania bate cea mai tare echipa de Fed Cup si se califica in semifinale

0

un articol de : Dana CRAINIC

Romania rescrie istoria si este din nou in semifinalele Fed Cup, dupa 46 de ani, unde vor juca cu Franta, pe 20 si 21 aprilie, meciuri care vor avea loc in deplasare.  

În cealaltă semifinală, Belarus se va duela cu Australia.

Romancele au reusit sa invinga cehoaicele, scor 3-2. Dupa aproape 3 ore de joc, Irina Begu si Monica Niculescu au reusit sa le invinga pe cele mai bune jucatoare de dublu ale lumii, Siniakova si Krejcikova, cu un trofeu de Mare Slem castigat anul trecut, intr-o partida dramatica ( scor 6-7, 6-4, 6-4). La finalul partidei, Monica Niculescu a declarat, cu lacrimi in ochi: “Eu nu pot sa zic nimic. Imi era teama ca nu o sa fie bine. Mie mi s-a parut ca am jucat grozav astazi. Irina Begu a vorbit despre meritul enorm al Simonei Halep, cea care a adus echipei doua puncte la simplu: “Totul a fost posibil datorită Simonei. Am ajuns în această postură, 2-2, am putut să intrăm şi să dăm tot ce e mai bun. Nu a fost uşor pentru că emoţiile erau foarte mari. Ne-am dorit din tot sufletul, am fost în această postură şi acum trei ani şi nu ne-am calificat, am pierdut acasă. Însă cu această galerie e greu să cedezi o secundă şi le mulţumim pentru asta. Monica a fost peste tot astăzi, m-a ajutat enorm în toate situaţiile, mai ales în primul set, în care eu mă simţeam foarte neîncrezătoare, îmi doream enorm să o ajut şi nu puteam. În setul al doilea am început să mă relaxez şi am spus că nu avem nimic de pierdut, doar de câştigat şi mă bucur că am luptat pentru fiecare punct. Deocamdată nu realizez ce s-a întâmplat în seara aceasta, nu-mi vine să cred, dar probabil în câteva ore voi realiza şi mă voi bucura mai mult. Sincer, mă simt epuizată”.

“Din tribune a fost şi mai greu, am avut emoţii mari, dar mă bucur atât de mult pentru fete. Monica mi-a spus înainte de meci: <Nu vrei să intri tu în locul meu?>, că avea emoţii. I-am spus: <Nu, tu eşti mai bună!> A dovedit pe teren că a fost cea mai bună astăzi. Cred că toate am depus un mare efort, am fost cu inimă mare în acest meci, toate ne-am dorit să câştigăm această partidă. Am jucat cu o mare, mare campioană, Cehia, o campioană enormă şi am reuşit să câştigăm. Cred că toate am dat totul pentru week-end-ul acesta ca să fie bine. Fetele sunt extrarodinare şi şi-au lăsat inima pe teren, ceea ce a fost important pentru că au reuşit să câştige. Pentru mine înseamnă enorm, îmi doream tare mult şi aşa cum am spus, anul acesta dau totul pentru echiap de Fed Cup. Sper să nu ne oprim aici, sper să mergem mai departe cu bine. Pentru ţara noastră este un lucru enorm şi micuţii care se apucă de tenis trebuie să aibă încredere că visul acesta poate deveni realitate. Jucătoarele din Cehia au demosntrat că sunt campioane, ne bucurăm că le-am bătutut acasă, ele ne-au bătut la noi şi am spus că de data aceasta trebuie să ne luăm revanşa” – Simona Halep.

“Am văzut în această seară cel mai bun meci al unui dublu feminin românesc din istorie. Eu nu știu un meci mai bun decât acesta făcut de Irina Begu și Monica Niculescu împotriva campioanelor mondiale, pentru că asta sunt, nr. 1 mondial, cehoaicele Krejcikova și Siniakova. A fost un spectacol omenesc extraordinar al celor două fete. Rar am văzut două ființe omenești care să se completeze în acest fel, să se ajute, să fie la un moment dat o singură ființă. Au fost momente în care Irina a fost mai jos, momente în care a coborât Monica. De fiecare dată cealaltă i-a venit în ajutor, a făcut puncte extraordinare, i-a dat curaj, a scos-o din groapă. Aşa au și câștigat, pentru că la sfârșitul meciului, Siniakova a cedat. Probabil a contat și meciul de simplu. A făcut greșeli și partenera ei nu a mai reușit să o recupereze. Astfel, au reușit fetele să câștige, după un moment foarte greu psihologic, egalate la 4, după ce au avut break. Au rămas neclintite și au câștigat. Un spectacol de tenis cum mă bucur că am apucat să-l văd, mai ales că s-a întâmplat la nivelul naționalei României, care ajunge în semifinalele FED Cup. E o premieră, dacă nu punem la socoteală anul 1973, atunci era altceva. Acum suntem în semifinalele FED Cup, după ce am învins deținătoarea trofeului, cea mai puternică echipă de FED Cup din lume, câștigătoare de 11 ori a trofeului și putem spera, din acest moment la orice” Cristian Tudor Popescu.

Întrebat cum va fi confruntarea cu echipa Franței din semifinale,  Cristian Tudor Popescu a spus: „Nu vreau să spun nimic, am și eu superstițiile mele în materie de tenis, nu altceva. În seara unei victorii de asemenea dimensiuni, sper că își dau seama telespectatorii care nu sunt foarte informați în legătură cu tenisul, dar care le-au privit pe fete, ce imensă performanță au realizat învingând Cehia. Haideți să ne bucurăm de această seară și calculele pentru viitor le vom face altă dată”.

Emil Boc, primarul Clujului a fost sef de galerie la meciurile fetelor de la Ostrava: “ “Toba am adus-o de la Cluj! Miki Buzărnescu şi Ana Bogdan au văzut că am făcut bătături şi mi-au pus un plasture”

“Nu trăieşti de multe ori în viaţă aşa ceva, şansa asta de a avea o echipa atât de sudată, de bună şi de performantă. De 46 de ani nu am mai ajuns în semifinale. Să joci şi cu Pliskova, să învingi şi perechea numărul unu la dublu, să ai 7.000 de cehi în tribune şi să-i depăşeşti e ceva de vis. România e o echipă şi în teren şi în afară. Nu am mai văzut o echipă mai sudată. Bravo celor cinci fete minunate. Au jucat una pentru toate şi toate pentru una. Nu am simţit că a trecut atât de repede timpul. De la extaz la un pic de tensiune a fost doar un pas, tot timpul a fost adrenalină. A avut un meci dificil Buzărnescu, nu am avut timp să ne plictisim…Arena noastră de la Cluj e mai mare şi mai frumoasă, nu am avut tobă atunci (n.red. – la meciurile cu Cehia de la Cluj din 2016), dar am avut 8.000 de oameni în tribună.

Acum am făcut o galerie superbă la Ostrava. A fost o echipă şi-n tribună, iar Miki e o sufletistă. Ea cu Ana Bogdan au venit la mine, mi-au luat băţul de la tobă şi mi-au pus leucoplast, că au văzut că am o bătătură. Apoi, am putut să bat mai tare şi mai bine. Ne-au dat apă, au făcut tot ce au putut. Noi ne-am organizat pe teren propriu, separat…Toba? Am luat-o de la Cluj, de la Polivalentă…Am închiriat autocar, cazare la hotel, aşa cum trebuie să facă fiecare suporter. Avem toate şansele să jucăm o finală. În istoria tenisului românesc nu am avut echipă mai sudată. Simona a stat mereu alături de fete, nici nu a fost în vestiar. Aşa au făcut toate. Au lucrat ca o echipă. Monica i-a zis: ‘Simona intră tu la dublu!’, dar ea i-a zis: ‘Nu, tu trebuie să joci fiindcă eşti cea mai bună!’. Gesturile astea nu se fac de oricine. Arată echipa. Un model pentru toţi – Emil Boc, primar Cluj – Napoca.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top