Prozelitism în taberele organizate la Oașa și Găbud. Drama unei familii din Craiova după ce băiatul lor a ajuns într-o astfel de tabără dedicată tinerilor

71

Reacții dure în urma anunțurilor despre organizarea de tabere de tineret  ale Arhiepiscopiei Române . Ce se întâmplă la Oașa și Găbud este revoltător.

Părintele unui adolescent din Craiova, care a fost într-o astfel de tabără la Manastirea Oasa, judeţul Alba, descrie drama şi traumele prin care trece acum familia, urmare a efectelor învăţăturilor primite de adolescent în timpul taberei şi ulterior.

Oasa

Scrisoarea primită de la părintele adolescentului pe adresa redactiei noastre , atrage atenţia tuturor  părinţilor şi a BOR asupra evenimentelor de la Mănăstirea Oaşa,  este redată integral:

writing-680x382

“Din pacate, familia mea a fost victima a unei astfel de tabere, organizata la Manastirea Oasa.

In iarna anului 2014, in perioada Craciunului, fiul meu a fost in tabara de la Oasa, organizata prin ASCOR .La intoarcere a venit placut impresionat de ceea de a vazut sii s-a aratat pe acolo, fara sa dea nimic de banuit la ce se va intimpla ulterior…

Intre timp l-am vazut putin schimbat, repeta cuvinte care anterior nu le folosea (viata simpla, mintuire…), pe care mai târziu le-am regasit in interviurile date de parintele Iustin Miron pe Internet.

In data de 15 iulie, dupa ce a luat Bacalaureatul, avand nota 10 la matematica, ne-a spus ca pleaca la Bucuresti impreuna cu alti colegi pentru a se inscrie la facultate si nu s-a mai intors acasa. Am aflat de la prietenii lui ca nu a mers la Bucuresti, ci s-a dus la Manastirea Oasa pentru a se face calugar.

Am plecat dupa el la manastire in ziua imediat urmatoare. Atunci l-am cunoscut prima data pe parintele staret Miron Iustin si chiar am avut incredere in el. I-am spus ca voi depune eu actele copilului pentru admiterea la Facultatea de Automatica din Craiova si ca nu am nimic impotriva sa-si petreaca vacanta de vara la manastire, daca el are atractie catre viata bisericeasca. Totodata, vazand noua lui vocatie, am propus sa urmeze studiile Teologice, daca dupa terminarea studiilor la facultatea la care s-a pregatit ar fi dorit acest lucru . Parintele Iustin ne-a dat de inteles ca este de acord cu noi. Din pacate, increderea noastra a fost amarnic inselata .

Intre timp am incercat sa inteleg decizia fiului meu si schimbarea pe care a hotarat sa o faca in viata lui. Am aflat cu surprindere ca toata perioada dupa tabara din iarna a fost in permanent contact cu staretul(am verificat apelurile telefonice, abonamentul lui fiind pe numele meu). I-am cunoscut pe cei doi duhovnici pe care ii avea in Craiova (Parintele Eugen Bacioiu si Parintele George Sorescu) Amandoi mi-au spus ca l-au sfatuit sa urmeze calea educatiei, a scolii si nu a calugariei.

In apropierea inceperii anului universitar am mers la Manastirea Oasa sa-l iau acasa, dupa cum am crezut eu ca stabilisem cu staretul. L-am gasit pe copil total schimbat, cu un comportament negativ fata de familie. In plus, staretul a refuzat sa-l sfatuiasca sa-si continue studiile la facultatea la care era admis.

Dupa aceste discutii, am facut memoriu la Arhiespiscopia Alba Iulia.

Memoriul a fost avizat favorabil pentru familie, copilul trebuia sa se intoarca acasa sa inceapa studiile la Facultatea Automatica Craiova .

Avand decizia Episcopului de Alba Iulia, am mers in data de 27 Septembrie  la Mănastirea Oasa ( la indemnul Parintelui Exarh Andrei, superiorul parintelui staret  Iustin ) sa-l iau acasă. Staretul Iustin l-a sfatuit sa nu respecte decizia, spunand ca va face contestatie la hotararea Arhiepiscopiei. Am fost din nou uimit sa constat atitudinea copilului de respingere a familiei. In plus nu-mi raspundea la intrebarile mele, ci repeta ceea ce spunea staretul.

Dupa doua zile am fost informat ca plecase de la manastire cu o masina de ocazie. Nu a ajuns acasa si am cerut ajutorul Politiei. Raspunsul oficial a fost ca băiatuldaduse o declaratie la Politia Sugag ,ca nu se intoarce acasa ci se duce la o alta manastire. Ca urmare a  acestei declaratii, Politia nu a mai inceput cautarile lui.

Totodata, mi s-a spus ca o declaratie asemanatoare a fost data de o fata din Sibiu, care a fost gasita ulterior de familie la o manastire din Olt.

A fost dus la o manastire din Suceava, apoi luat inapoi la manastirea Oasa si tinut ascuns de privirile vizitatorilor.

In acest timp (sfarsitul septembrie – decembrie 2015 ) la solicitarile mele scrise catre Patriarhie, nu am primit nici un raspuns…

In ianuarie 2016 la insistentele mele la Arhiespiscopia Alba Iulia si Patriarhia Bucuresti (promitind Patriarhiei un scandal mediatic mai mare decit al clubului Colectiv ) , am fost anuntat sa vin sa imi iau fiul de la Alba Iulia .

L-am recuperat intr-o stare foarte proasta fizic, dar mai ales psihic, repetind mesaje care nu ii apartineau.

In urma acestor actiuni coordonate ale BOR, fiul meu a pierdut un an de facultate, iar familia a fost puternic traumatizata .

Am facut un memoriu Patriarhiei Bucuresti, solicitind sa opreasca taberele duhovnicesti la Mănăstirea Oasa şi sa analizeze ce se întîmplă acolo,  in realitate de prozelitism , dar nu am primit nici un raspuns, desi solicitarea a fost una scrisă”.

 

Distribuie

71 de comentarii

  1. Ar trebuii oare sa le multumim preotilor pt. un asa comportament ?
    Atentie stimati cetateni,caci majoritate preotilor au imbracat haina bisericeasca doar din interes material cum de altfel si politicieni in general.Dar nu i -e prost cel ce mananca doua paini ci cel care-i da. In romania exista taxa la biserica ,dar de ce?pentru ca iei te taxeaza de fiecare data cand îi chemi la vreun botez ,inmormantare ,etc.
    In concluzie noi umilii enoriasi prin taxele si impozitele platite de noi le dam salarii consistente preotilor si politicienilor pt. as-i cumpara vile si masini bengoase, in timp ce ei isi bat joc de noi. Nu mi se pare corect .
    In tarile din vest unde democratia s-a instaurat in urma cu mai multi ani ca la noi nu exista taxa la biserica, ci acestea traiesc din donatii ( in general de la familii fara urmasii,s-au persoane bogate). iar la randul ei biserica ajuta oamenii nevoiasi din acesti bani fara a cere nimic in schimb.Foarte frumos. cinste lor !
    In schimb la noi e foarte trist si dureros deoarece cei care vin sa colecteze taxele pt. biserica nu te intreaba daca ai bani in casa .daca ai ce da de mancare copiilor s-au daca esti la zi cu facturile ci doar i-ti spun ca esti restant si ca esti printre ultimii care nu au platit.Va intreb oare de ce platim aceasta taxa deoarece nu exista nici o lege care ne obliga . Astept si alte comentarii .

    • Tin sa va corectez – si in Occident se plateste taxa pt. biserica. Biserica e de secole un mod de a controla oamenii, indiferent ca e ortodoxa sau catolica. „Ascultarea” e unul din principiile de baza are crestinismului si al calugariei. Ascultarea = supunerea oarba si acceptarea problemelor si suferintei ca o cale de mantuire.
      Majoritatea calugarilor sunt ori copii crescuti in familii religioase, ori adulti care au dezertat din viata si se retrag pe proprie raspundere, ori oameni sarmani de la tara care nu vad alta posibilitate de a trai decent. Si apoi, mai sunt cazuri aparte ca al d-voastra. Va urez numai bine

      • Din documentarele MISA „SPIRALA”despre care menționează în discursul său acel călugăr de la Oasa,este caracteristica MISA,n-am auzit nici o predică si n-am citit în nici o carte crestina cu si despre acest „termen”.
        Le-ați făcut „ghiveci”pe toate!

  2. Mihaela I. în

    RUȘINE!
    În loc să dăm slavă la Dumnezeu că mai există, încă, în țara noastră locuri unde tinerii se pot forma FRUMOS, unde pot crește, pot învăța și se pot dezvolta, noi suntem nemulțumiți!
    Oare asta să fie problema? Taberele de tineri? Tinerii aceștia care au găsit o speranță? Care și-au găsit răspunsul la întrebările la care NIMENI nu le-a mai răspuns? Care au găsit oameni care să-i iubească, să-i accepte așa cum sunt, să-i încurajeze… Oare asta să fie atitudinea noastră?
    Să ne bucurăm dacă se duc în cluburi, în discoteci, fumează, se droghează și NOI SĂ LOVIM ÎN TABERELE DE LA MÂNĂSTIRE ORGANIZATE PENTRU EI!
    Chiar credeți că au vreun interes acești călugări? Nu le-ar fi mai ușor să-și păstreze pacea, liniștea, rugăciunea, fără să fie asaltați de copii? Ba da! Însă ei preferă să se sacrifice pentru mântuirea atâtor mii de suflete! Preferă să rupă din timpul de rugăciune pentru a sfătui tinerii! Pentru a-i îndruma pe Calea cea adevărată! Iar noi ne arătăm nerecunoscători!

    • Moldoveanu Vicentiu în

      In mod sigur interesul acestor tabere este major – acela de a recruta viitori baieti si fete pentru viata monahala. Aparent li se explica credinta ortodoxa si li se dau sfaturi pentru o viata cumpatata, numai ca dupa o vreme sint indemnati si sustinuti catre viata monahala. Ne bucuram ca nu se duc in cluburi, nu fumeaza,….dar eu ca parinte nici nu pot sa ma bucur ca cineva mi-a indoctrinat copilul si l-a decis catre viata monahala. Oare te poti bucura ca parinte ca renunta la scoala pentru viata monahala?Aparent este decizia lui , daca intrebi de ce ii indeamna, asta va fi raspunsul, ESTE DECIZIA LUI! Toate aceste tabere nu au decit rolul de a-i izola de familie si de alte influente laice. Nu esye rau ca dobindeste o educatie ortodoxa, daca in familie nu avut parte, rau este ca i se inoculeaza ideea ca numai astfel este bine. Sint in rindul acestor preoti unii care numai asta fac – MISIONARISM – si care sint puternic sustinuti de catre conducerea bisericii. Sint convins ca avind acest interes major , de recrutare, Conducerea bisericii nici nu vede si nici nu vrea sa vada excesele la care se dedau acesti misionari. O spun in cunostinta de cauza. Copilul meu din pacate a urmat aceeasi cale iar acum , dupa circa 8 luni de trai in regim monahal, este intr-un grad de subnutritie crunta, datorita ASCEZEI DURE IMPUSA de acest preot. Intelectual inca este bine, dar refuza sa vada manipularea parintelui Marcel, care si-a facut veacul si pe la Oasa – din pacate ceea ce propovaduieste acest parinte Marcel aduce a IDOLATRIE, nu a credinta ortodoxa in DUMNEZEU. Problema nu este ca se duc in manastire, ci ca sint minati acolo – daca ar face-o dintr-un imbold interior, s-ar chema ca este chemarea lor . S-ar duce astfel singuri, si nu ca urmare a RECRUTARII de catre acesti MISIONARI. De ce oare taberele astea nu costa nimic!!!??? Eu am sugerat copilului sa lase GRUPUL acestui parinte Marcel si sa mearga intr-o manastire, cu mai multa sau mai putina traditie, dar am primit un refuz categoric – singura cale catre DUMNEZEU este calea impusa de acest preot, alta nu mai exista sau nu are sfintenie – cu alte cuvinte, intr-un mod implicit sau explicit daca vreti, toata viata monahala este la pamint si numai calea aratata de mine ( preotul Marcel ) este adevarata!!! Oare chiar asa sa fie.?? Iar izolarea la care le supune este aproape totala! HABOTNICIA si EXCESELE ( indiferent de natura acestora ) au condus intotdeauna la dezastre. Pe linga acest preot mai sint si altii, din cite vad. M-as bucura daca parintii baiatului din Craiova m-ar contacta.

      • Vasile Dragomir în

        Merg din 2010 la Oașa și Găbud iar în primii 5 ani am participat și în taberele organizate acolo.
        Niciodată, dar niciodată, nu m-a îndemnat cineva să mă călugăresc.
        Cine a vrut să se căsătorească a fost susținut în acest sens, cum e și cazul meu și al multora din țară. Acum ne întâlnim, fiecare cu copiii lui, tot pe acolo.
        Cine a vrut să vadă cum e să fii călugar, a fost lasat să stea cât vrea el. Nimeni nu i-a impus vreo limită. Am prieteni care după un an de stat acolo s-au căsătorit.

        Habornicia e a celor care habar n-au ce frumos e în taberele astea.

        Cât despre predicile Pr. Marcel… sunt un deliciu duhovnicesc.

    • Corect! Daca ii trimiteti in tabere cu neoprotestantii nu se face prozelitism acolo? In loc sa va bucurati ca l-a cunoscut pe Hristos si ca va mantuiti si voi ca parintii faceti astfel de tampenii?? Probabil era mai bine sa umble prin cluburi sa bea sau sa se drogheze…

    • Foarte adevarat!Iar acesti parinti numai adevarati parinti nu se pot numi.In ziua de azi prefera sa-si vada copilul drogat,in cluburi,la distractii dar numai in biserica si in manastire nu.Oameni bolnavi la suflet.

    • De ce nu sunteți la mănăstire? Aveți copii? Sunt la mănăstire? Ce cauți aici? Întreb și eu? Ți-ai văzut copii azi? Ti_ai văzut mama anul acesta?

    • Sa va fie rusine celor care ati scris articolul si parintilor acestor copii care ii opresc sa isi mantuie sufletul!!! Lucreaza Satana prin voi si voi mergeti inainte , treziti-va, nu e mai importanta educatia ca sufletul!!! Copilul e mult mai intelept ca voi!Dumnezeu sa-l ajute sa isi duca jugul monahicesc pana la capat!

  3. Dar oare aceasta mama nu se gandeste ca fiul ei e major si poate decide singur pt viata lui? Cum asa – ea l-a inscris la facultate (se pare ca tot ea a ales domeniul pe care fiul il va studia), ea a vrut sa-l ia cu forta de la manastire unde el alesese (poate doar temporar) sa ramana? Oare starea proasta nu este data si de o familie care il forteaza sa faca lucruri pe care el nu doreste sa le faca? Ce e rau ca un tanar ar vrea sa stea la manastire? Am fost si eu la manastirea Oasa si am gasit o bucurie pe care nu am mai trait-o in alta parte. Am ales sa raman in lume cu toate ale ei, dar mai vizitez cu drag locurile si mai ales oamenii aceia pt a ma incarca de spiritualitate si a avea putere sa merg mai departe. Il inteleg pe fiul doamnei ca a vrut sa ramana acolo. Poate era doar o toana si nu era cu adevarat vocatie de calugar. In acest caz, si-ar fi dat seama singur si ar fi revenit de buna voie si nu fortat. Iar timpul petrecut la manastire nu ar fi fost unul pierdut. Este o altfel de facultate acolo in care ar fi invatat si multe lucruri practice de folos in viata. Multi dintre noi, copiii crescuti la oras nu stim sa ne descurcam cu lucrurile de baza pt a supravietui. La manastire inveti sa gatesti, sa tai lemne, sa ai grija de animale etc. Nu mai continui cu argumente, dar as putea scrie mult mai mult despre beneficiile vietii la manastire si despre cat de minunat este pentru cei care au vocatie ca raman acolo.

    • drama e ca parintii voiau sa supuna vointa fiu… lucru pe care l-au si acuzat la preotii din Manastirea Oasa.Ne-am obisnuit sa urmam regulile societatii fara sa mai iesim din tipar (scoala,serviciu,casatorie,copil,pensie).Iar cand iesim din tipar suntem aratati cu degetul,sau condamnati ca nebuni.
      Copilul acela traieste deja o drama,drama de a urma visele altora ,adica a parintilor.

  4. Doamne ce porcarie de articol. Nu las comentarii la articole de obicei, dar asta ma cam revolta. Am fost si eu la oasa si gabud, si in tabara, si a fost extraordinar de fain. Si de folositor. Si si in afara taberei, oamenii de acolo stiu sa te ajute si sa te indrume, si sunt oameni cum eu nu o sa ajung vreodata.
    Tanti draga, oare daca imi fac cruce cand trec pe langa biserica, e tot „prozelitism religios”?
    Cum poate cineva acuza pe criterii subiective o tabara asa faina, si pe asa oameni, de „prozelitism religios”? Oare mama aia, saraca, chiar nu pricepe mai mult? Adica e doar orbita ca fiul ei vrea altceva decat ea? Sau distorsioneaza intentionat toata povestea? Auzi tu acolo, sa ceara oprirea taberei…
    Si pana la urma ce „drama” e asta, intr.adevar? E prima mama care vrea altceva pt fiul ei? Care e control-freak? Nu e baiat mare copilul ei? Nu poate sa incerce sa vada daca ii place viata acolo? Toata stima ca isi doreste asa o viata de sacrificiu. Doar ca i.a cam ciuntit orgoliul de matroana decizia lui, si ii trebuie un țap ispasitor – pentru ca faza cu parintele-Iustin-cel-rau n.o s.o cred niciodata, ori i.ai pus vorbe in gura, ori ai interpretat in supararea ta totul. Nu, multumesc. Pastreaza.ti, femeie, amarul pt tine si nu.i mai sminti si pe altii. Ca unii care n.au fost in tabara sau nu l.au cunoscut pe parintele staret, poate ajung sa te si creada. Unii asta asteapta, astfel de stiri, iar tu le dai apa la moara, nici justificata apa, nici adevarata. Bubuie de reavointa scrisoarea ta. Mai stii, te.oi mai fi gandind poate ca faci si vreo fapta nobila prin scrisoarea ta. Brrrr
    Trezeste.te

    • Moldoveanu Vicentiu în

      Dupa limbaj se pare ca nu ai inteles nimic din aceste tabere, si nici din credinta ortodoxa! De ce nu te-ai dus in manastire daca este asa de bine. ? Esti mama? Nu de alta, dar ai intelege poate mai bine cind copilul tau cade prada unor influente straine si nu-si mai recunoaste familia, nu ai mai folosi cuvintul de matroana pentru o mama care vrea binele copilului ei .Ortodoxia (noastra) nu interzice monahilor sa discute cind si cind cu familia. Viata monahala trebuie sa fie optiunea libera a fiecaruia. Crezi ca DUMNEZEU se bucura daca ii sint adusi cu forta copiii in manastire? Ceea ce se intimpla aduce cu ceea ce a facut Bivolaru cu miscarea lui – si acolo oamenii erau motivati cu influente crestine, cosmice … – culmea ca erau si multi oameni cu educatie care au crezut in acele vorbe. Cind ai sa fii in cauza ai sa intelegi, pina atunci doar te bagi in seama din lipsa de ocupatie si intelect. Si vreau sa fiu decent cind vorbesc asa.

  5. Nici eu nu las comentarii, dar articolul asta m-a infuriat rau de tot. Parinti care isi conduc copiii ca pe niste papusi, iar dupa asta se mira ca au parte de ura copiilor; ii transforma in niste legume prin posesivitatea lor.
    In alta ordine de idei va rog sa observati cu cat dispret se refera doamna asta la cuvinte „ca viata simpla, mintuire…” care in mintea dansei au gravitatea acelor „F-words” din filmele americane, si asa cum in filmele americane sunt rostite doar intr-un cadru regizat, ar trebui rostite strict intr-un cadru formal-bisericesc. Altfel spus „numa popa tre sa zica de-astea…” Noi suntem oameni educati si cu pretentii !

    • Popescu petre în

      In articol nu este incriminata religia ortodoxa (nici nu ar avea cum ) sunt descrise numai fapte care s-au intimplat . Nu cred ca vreunul din semnatarii comentariilor anterioare ar vrea ca sa fie in locul parintilor ( sau poate nu au copii ) .

      • Voi cei care scrieți ce cred unii și alții .Va rog frumos să răspundeți la următoarele întrebări.
        Aveți părinți? De ce tinerii care ajung la mănăstire își uită părinții?

        • Pentru ca in manastire si in viata pusticeasca il iubesti mai mult pe Dumnezeu decat pe parinti. Pentru ca pe pamant ai nevoie mai mult de Dumnezeu decat de parinti, iar daca Dumnezeu nu ar fi ingaduit nu eram nici noi si nici parintii nostri pe acest pamant.

        • Gresit. Cel ce merge in manastire se roaga neincetat pentru parintii lui si nu ii uita niciodata. Sta departe de ei doar cu trupul, fiindca parintii fac din copii ce vor ei si cand nu fac ce vor parintii e jale.

      • Si daca esti in lume înveți sa gatesti,să tai lemne(la tara),etc.pt.asta nu trebuie să fii într-o mănăstire.
        Poti face o facultate sau două pt.a te instrui bine,după care hotărăști SINGUR ce drum apuci in viata.
        Te poti mantui f.bine si-n lume,nu trebuie să te izolezi intr-o manastire.
        Din faptele descrise mai sus,rezulta o denaturare a crestinismului,în mănăstirea respectivă (cu taberele aferente),avand loc racolari de tineri,totul luand iz de secta…: nu tânărul hotărăște,ci mintea îi este manipulată de anumiti calugari(„guru”?…),iertati-mi „blasfemia”.
        Ca să-ți găsești copilul în ultimul hal-malnutrit si cu probleme psihice, la câteva luni după fuga sa în MĂNĂSTIRE,nevrând să mai facă facultate,deși
        inviata f.bine si URANDU-SI PROPRIA FAMILIE, ASTA ESTE SECTA!!!
        BISERICA si invatatura crestina încurajează familia si scoala,familia fiind nucleul societății.
        Sunt interpretate „ad literam” anumite învățături creștine,sau deviate intelesurile lor firesti.
        Din documentarele cu MISA,”SPIRALA le este caracteristica,neavând ce cauta in crestinism.

        • Scoala a apărut inițial i cadrul BISERICII,când preotul era si dascăl,(scrierile lui Ion Creanga).
          În BISERICA TE VINDECI,nu te îmbolnăvești,mai ales psihic.
          SPIRALA este caracteristica MISAM(v.documentare),neavând ce cauta in crestinism,mai precis în discursul(„predica”)par.Marcel,de la manast.Oasa.

  6. Mihoci Mihaela Laura în

    iuliana 1 februarie 2017

    E foarte trist cand nu recunoastem ca parintii ca de multe ori nu stim pana unde sa mergem cu dragostea parinteasca. Nu cunoastem prea multe despre credinta ortodoxa nu cunostem cu adevarat sufletul copilului, nu il intelegem dar avem impresia extraordinara ca ne pricepem suntem atotstiiutori ca parinti. NU stim sa ascultam,nu stim sa iubim cu daruire nu stim sa respectam copilul, Devenim doar plini de egoism dar ne ascundem sub falsa iubire parinteasca. Daca baiatul din articol s-ar fi drogat ,oare mama mai facea o scrisoare catre cei care lasa sa se intample asa ceva? Mai facea o scrisoare deschisa catre cei care comercializeaza droguri pentri a-i lasa baiatu-l impace? Copilul se maturizeaza cand il lasi sa treaca prin situatii la care trebuie sa afle si singur rezolvari raspunsuri poate uneori chiar gresind, Oare care dintre noi nu am gresit sau nu ne-am razvratit impotriva hotararilor parintilor? Nu isi uita parintii dar au o lupta pe care numai cel care intra in ea o intelege. Dar parintii se agata cu disperare de copil si uneori il sufoca.

  7. Nu inteleg, cum cineva poate scrie asa despre Oasa. Si eu am fost la Oasa. Cand am fost intr-o stare foarte proasta, ei m-au scos din ea. Doar pentru ca locul e fascinant, nu inseamna ca ei fac propaganda. Doar o predica a parintelui Marcel poate transforma un suflet din rau in bine. Va rog sa vizitati prima data manastirea inainte sa dati crezare articolului de mai sus.
    Pentru a va convinge puteti sa ascultati pe linkul acesta o predica a parintelui Marcel:https://www.youtube.com/watch?v=7ulkc7Kxrig
    Doamne ajuta!

    • Moldoveanu Vicentiu în

      Am ascultat, la indemnul copilului, o predica de-a parintelui Marcel. Din pacate nu mi-a spus nimic nou – niste vorbe de bun simt dar atit, pentru mine nimic spectaculos. Singurul lucru este ca orice subiect era dus pe pilde biblice.
      L-am ascultat de curind si slujind la manastirea Codreanu – am ascultat si slujbe mai bune. Nu pot sa inteleg cum de mi-a acaparat copilul intr-un asemnea hal, mai ales ca este un copil cu un intelect zic eu putin peste medie!

  8. Oasa trebuie iubita sau lasata in pace. Punct. Nu e zi sa nu dau slava lui Dumnezeu ca ea exista. Am un baiat de 18 ani. Eram mai fericita sa-l stiu acolo decat in lumea asta ciudata. Sa suferi ca parinte e firesc, Dar sa arunci cu noroi in Oasa e fara cuvinte. Dumnezeu sa va calauzeasca baiatul, familie ratacita .

  9. BANU DANIELA în

    Daca tanarul vrea sa se faca calugar, parintii trebuie sa il lase, pur si simplu. Are peste 18 ani ? Face ce vrea in viata ; calugaria este un drum luminos, o viata luminoasa catre Dumnezeu. In lume ne complicam cu multe desertaciuni. In manastire, calugarul isi alege partea Mariei, nu a Martei din Sfanta Evanghelie…

    • stefan mihai în

      Ai gresit enorm ca ti-ai intors copilul de la chemarea pe care o avea.Si asta de ce?Sa-l obligi sa faca o facultate cere te satisface pe tine si nu pe el?Daca chiar are chemare pana la urma tot o sa plece cu sau fara acordul tau.
      Dumnezeu sa-l ajute si sa urmeze calea in oastea Domnului si nu pieirea intre mireni!

  10. parintii dau dovada de egoism si de superficialitate ! cata vreme copilul are credinta poti sta linistit ca parinte , in lumea asta nebuna si tulbure…

  11. Asa prostie de articol mai rar!!! Asa parinti, insa, gasesti mai des! Ma mir ca nu l-a dus pe acest fiu si pe la puscarie ca sa-i intre bine in cap ca nu face ce vrea cu viata lui, ci ce vrea parintele! Ca deh, de aia l-a nascut, sa-l plimbe prin parc cand iese cu cainii, sa se faleasca cu el pe la petreceri ”uite domne ce baiat destept, are 10 la matematica!”, sa-i cante la harpa noaptea, sa-i puna vinul in pocal si cate si mai cate. Un fel de sclav pe plantatie la parinti. Cam asa sunt, din nefericire, multi copii in aceasta tara. In schimb daca cumva vorbesc despre Dumnezeu, mantuire, schimbarea vietii, rugaciune, biserica etc….sunt retrograzi, habotnici, spalati pe creier, manipulati. Offfffffffff, mare deceptie. Despre acea fata despre care se vorbeste ca a dat si ea o declaratie, cunosc in amanunt cazul. Mi-am spus ca voi face un scenariu de film pe baza acelei sarmane care a fost bataia de joc a propriilor parinti. A sfarsit, saraca fata, luata cu japca de niste baieti cu cagule (exista inregistrarea video dupa ce a iesit de la un notariat) si sedata acasa, dupa care, parintii au spus ca fata era drogata si ca de asta a vrut manastire. Nici nu sti daca sa razi sau sa plangi in pumni. Ca sa nu mai spun de scandaluri pe la manastiri, un preot batut si altele. In acest moment fata este praf si tandari acasa, langa parintii ei iubitori, calzi si blanzi, care stiu cel mai bine care este binele absolut al fetitei lor dragalase. Multe cazuri dramatice de acest gen, cu parinti de vrednic consult psihiatric sunt in tara.
    In schimb, la Oasa se intampla multe minunatii. Nu mai spun despre seturi intregi de tineri care si-au refacut viata dupa ani de dependenta grea de heroina si muuulte alte droguri, acum fiind exceptional reintegrati in societate, cu familii, copii, serviciu etc. Da! Asta se intampla la Oasa! Se salveaza oameni. Din pricina asta aceasta manastire cu toata partea vie a ei (monahii) a facut inconjurul tarii, al televiziunilor si radiourilor. Acolo se recladesc vieti, se inalta familii si daca este cazul, tot acolo, raman unii tineri, ca monahi. Viata acolo este sanatoasa, atat de sanatoasa incat multi si-au refacut si mintile acolo, dupa derapaje grave.
    Ce sa le recomand acestor parinti…..sa-si culeaga copii din puscarii, din centre de resocializare, de la bordel, din ganguri cu miros de heroina, de pe la recuperatori sau de la manastire??? Si ca parinte, nu ar fi mai bine sa te intrebi daca nu cumva chiar tu insuti ii poti distruge viata propriului tau copil? Iar daca copilul tau alege sa mearga la manastire, vezi ce-i cu el, vorbeste bland cu el, roaga-te daca crezi, respecta-i alegerile si libertatea, si daca inima lui staruie tot spre manastire…nu-i sta impotriva.

    • Moldoveanu Vicentiu în

      Oare esti parinte ? Ai crescut vreun copil, ai stat linga el cind nu-i era bine sau te-ai bucurat de reusitele lui? Sincer ma indoiesc dupa felul cum vorbesti, la fel cum ma indoiesc si de nivelul intelectual;imi cer scuze pentru asta, dar asta e opinia mea. Mama are o vorba, din pacate adevarata; eu ramin copilul ei pina inchide ochii, nu conteaza ce virsta am.
      Daca tot vorbim de traditii, apoi eu mi-aduc aminte ca la plecarea de acasa, copilul cerea binecuvintarea parintilor. Faptul ca s-a pierdut acest obicei, faptul ca ,,societatea” a evoluat intr-o directie ,,moderna!!” si intr-un ritm care ne-a facut sa ne pierdem orientarea, ,,busola” nu cred ca justifica totusi afirmatia ca un copil este ,,sclav pe plantatie la parinti”. Din punctul meu de vedere, o afirmatie total nefericita, ca sa nu spun altfel.

      P.S. Putine comentarii care vin din partea unor nume cu prenume – restul se ascund sub masca unui prenume sau pseudonim. Avem ceva de asteptat?

      • Dragii mei, eu m- am imbolnavit psihic pt ca nu am ales Manastirea. Asa am simtit eu ca trebuie sa fac. Dar nu am avut curajul si puterea sa ma rup de sora mea geamana si sa imi infrunt parintii. Acum traiesc in lume, am familie copil, dar traiesc ca un zombi Ca o moarta. Sunt multumiti parca de aparente. Nimanui parca nu ii pasa, nimeni nu observa si stiu ca e vina mea si o merit. Nu pot sa le spun ce e in sufletul meu ca stiu deja ce gandesc. Cel mai mult imi doresc ca parintii mei sa recunoasca ca am gresit lui Dumnezeu, si sa se roage pt mine.

        • Nu stiu daca asta era calea mea. Decat spun ce am simtit. Nu ii acuz pe parintii mei, ci numai pe mine, pt ca nu am avut curaj. Parintii mei sunt nistte oameni minunati cu credinta in Dumnezeu. Decat ca stiu ca nu ar fi fost de acord cu calugaria. Eu sunt singura vinovata si lasa.. De aceea atat imi doresc sa se roage doar pt mine sa ma ierte Dumnezeu

      • Susmă Alina în

        Domnul Vicentiu,
        Vă înțeleg supărarea. Incercati sa țineți totuși legătura cu copilul dumneavoastră. Acolo în mănăstire tot trebuie sa l lase să vorbească cu dumneavoastră. Mai mergeți la el. In timp, eu cred că Dumnezeu îi va da minte că să facă alegerea buna. Nu știu situația dumneavoastră. Știu însă că nu te faci călugăr din prima zi, ci aștepți o anumită perioadă ‘ de proba’
        Nu i purtați pica că a vrut să meargă acolo, incercati doar sa mai vorbiți sau sa vă duceți la el. Vă doresc multă putere!

  12. Ce nu au inteles parintii si nici nu vor intelege vreodata este ca fiul lor nu s-a apropiat strict de o obste frateasca cum e cea din manastire, ci de insusi Hristos. Parintii au interpretat gresit ca baiatul vorbea de mantuire, crezand ca s-a intors smintit de la manastire. Ei au intrat in criza ca baiatul pierde facultatea, dar nu s-au gandit la sufletul si constiinta lui, care tanjeau dupa invatatura lui Dumnezeu. Parintii lui sunt imaginea oamenilor care sunt cu sufletul legati profund de pamant si de cele lumesti, decat de cer si de Dumnezeu. Din pacate e o vreme in care Sfanta Scriptura trece drept izvor de smintire, cand de fapt e izvorul intelepciunii, a vietii bune si fericite. Ceea ce trebuie sa ia aminte fiecare parinte este ca fiecare copil este de fapt copilul lui Dumnezeu, care a fost incredintat pe pamant unei familii spre a-l creste, a-l calauzi si indruma pe calea cea buna. Iar calea cea buna e cea care duce spre Dumnezeu. Sa mearga mai des la biserica, sa citeasca ei insisi Sfanta Scriptura si mai apoi sa poate vorbi daca acest copil si altii ca el au fost smintit de invataturile bisericesti.

    Articolul scris e un pas spre defaimarea bisericii, ca doar ce face biserica bun pentru om, dar uita ca biserica in sine inseamna Dumnezeu si cum omul nu mai cinsteste si pune pret pe nimic din ce se afla in legatura cu El, scrie astfel de mojicii.

  13. Trei lucruri triste de mentionat cu privire la aceasta situatie:

    1. Cat de trist este ca un parinte sa se opuna alegerii luate de copilul sau ( copilul mare fiind) ! Bun, acesta va face moftul parintilor si va termina facultatea, dar pentru ca parintele a incalcat libertatea copilului s-a terminat cu relatia si intelegerea dintre ei.
    Intrebarea este: pana cand parintele isi va acorda dreptul sa controleze alegerile tanarului?

    2. La ce constiinta am ajuns noi romanii, crestini-ortodocsi fiind, sa privim Biserica si pe Dumnezeu ca pe niste lucruri demodate, care nu merita interesul. Sa luam aminte, ca traim pe acest pamant cu un rost si cu un scop, si nu asa, la intamplare.

    3. Al treilea lucru trist este scrierea acestui articol cu intentia de a denigra Biserica; daca privim obiectiv, ce s-a intamplat? parintii au reactionat negativ fata de alegerea fiului lor de a urma viata monahala.

    Multumiri celor care au postat comentarii, prin care se arata cum stau lucrurile de fapt.

  14. Imi pare rau sa citesc aceasta scrisoare… Nu comentez de obicei nici eu, dar m-a facut sa ma intorc sa comentez gandul la ce ar fi putut sa se intample cu acest copil (major deja!) (si cu altii aflati in asemenea situatii), presat incontinuu de situatia si anturajul in care se afla si fara sa gaseasca ceva ce ar conta si ar avea cu adevarat o semnificatie in ceea ce face sub „dictare de sus”… Si lipsit de refugiul in care incercase sa se ascunda, si in care reusise sa gaseasca cu adevarat valoare si sens. Dar daca ar fi renuntat la viata? Nu vreau sa ma gandesc ce ar fi simtit persoanele din jur daca s-ar fi intamplat asa ceva.

  15. emil ioan cijevschi în

    industria ortodoxo baneasca nu vrea sa scape nimic ,incepand de la mucuri de lumanari ,clientela ,slugi ,bani,lacomia e prea mare………! O mica parte din popi chiar cred cu adevarat ,restul mimeaza pentru interes!

  16. La Biserica Madona Dudu din Craiova se practica cu adevărat prozelitismul și habotnicia, din păcate unele din victime ajung si la spitalul de psihiatrie din cauza preotului Flavian și a preotului Eugen Bacioiu parohul bisericii care au distrus foarte multe vieti

  17. N-ai cum să nu te crucești și să te apuce milă citind unele comentarii, citindu-le nu-i de mirare ca suntem că țară și popor undeva la nivelul anului 1900 când țările cu apa calda au renuntat de mult la aratul cu plugul tras de vaci. Nu-i bai, hai cu statul în genunchi, pupatul de oase de oameni morți și hai cu lumânarea de 10 bani vanduta la 2 lei. Asta-i biserica ortodoxă 2018!

  18. Ca marea majoritate a celor care au comentat, nici eu nu comentez de obicei dar sunt revoltata de ceea ce s-a scris despre Taberele și oamenii de la Mănăstirea Oașa sau Schitul Gabud. Iubesc atât locurile cât și oamenii de acolo.
    Recomand oricui ca înainte sa-și facă o părere sa viziteze acele locuri unde oricine le calcă pragul se simte ca acasă, intr-un spațiu plin de spiritualitate, de intelectuali, de pace, de oameni calzi, de simțire, de bucurie și de adevăruri existențiale. Acolo vezi ce este cu adevărat important, iar felul in care te simți te face sa tânjești la clipa reîntoarcerii. Și nu este nevoie sa te îndoctrineze nimeni ca sa simți asta.
    Am 38 de ani, sunt mama a trei copii și ar fi o bucurie “de rai” ca oricare dintre ei sa-și închine viața lui Dumneu intr-un loc mirific, plin de oameni “lucrători” ca Mănăstirea Gabud sau Schitul Ioan Evanghelistul.
    Cât despre năzuințele părinților pentru educația copiilor, dincolo de faptul ca mănăstirile sunt pline de oameni cu studii superioare, cea mai profunda înțelepciune tot de la Dumnezeu o primim.
    Soțul meu a primit sfaturi in Sf.Munte de la un tânăr călugăr crescut in Mânăstire căruia i se spunea Pr.Teologul, și a fost uimit cata înțelepciune poate avea un tânăr care n-a viețuit in lume dar căruia Dumnezeu ii vorbește.
    Așa ca nu va lăsați influențați de suferința unor părinți care nu au ajuns ei înșiși la înălțimea duhovniceasca atinsa de fiul lor. Ei pur și simplu nu înțeleg frumusetea vieții atunci când pui iubirea pt Dumnezeu înainte de toate, “și toate celelalte ți se vor adauga tie”.
    Nu facem copiii pentru noi. Ei sunt un dar de la Dumnezeu și au propriul lor destin. Scopul nostru este sa ii călăuzim, dar nu sa-i îndepărtăm de la propriul drum. Sa dea Dumnezeu pace și înțelepciune familiei care a scris scrisoarea, și discernământ celor care citesc și judeca.

  19. faptul ca voi nu ati ajuns sa intelegeti tainele lui dumnezeu de aceia credeti ca era gresit ce hotarase copilul,dar scris este mai bine la CARCIUMA DECT LA BISERICA ,SI UTE ASA SA Mai NASCut un erou ,VAI DE VOI!!

  20. Daca acesti parinti nu erau crestini ortodocsi sau erau atei, de ce si-au trimis copilul intr-o tabara la o manastire crestin ortodoxa?Nu se poate face prozelitism ortodox printre ortodocsi.Tin sa mentionez(din ce stiu) eu tabara este gratuita.

  21. stefan stefanos în

    Buna ziua
    Am fost si eu la Oasa. A fost f bine. Ce prozelistism? Ati innebunit? Voi stiti ce inseamna asta? Va zic eu ca nu. Cititi definitia unde intr un dictionar wikipedia etc.
    La manastire nimeni nu e silit sa faca nimic, totul e de buna voie, daca refuzi, pleci, si gata. E f simplu.

    • DACA ACELUI BAIAT II VA FI DAT SA-L SLUJEASCA PE DUMNEZEU ,MAI DEVREME SAU MAI TARZIU TOT ACOLO VA AJUNGE .II INTELEG SI PE PARINTI.DAR NU INTELEG RAUTATILE LA ADRESA PROTILOR PENTRU CA ASA CUM OAMENII SE IMPART IN DOUA BUNI SI RAI, ASA EXISTA SI PREOTI DE CALITATE DAR DUMNEAVOASTRA CAUTATII PE CEI DE CALITATE SI SA NU UITAM CA PREOTII ORICUM AR FI SUNT SUB HARUL HIROTONIEI ,SA-L LASAM PE DUMNEZEU SA JUDECE SI SA NE VEDEM MIZERIILE DIN AFACERILE NOASTRE SI CASELE NOASTRE,SA NE RUGAM SA NE LUMINEZE DUMNEZEU PE TOTI.

  22. Moldoveanu Vicentiu în

    Revin din pacate,cu un scurt comentariu. Din pacate activitatea parintelui Marcel, acum calugarul Iustin, continua sub obladuirea, sustinerea si indrumarea BOR, prin IPS Iosif,Mitropolitul Europei Occidentale.Chiar daca acum este duhovnic ( in realitate ,,staret” – nu se misca nimic fara domnia sa ) la Kerbeneat, isi continua activitatea misionara.
    Concluzia la care am ajuns ( poate gresita ) este ca ASCOR si manastiri gen Oasa, Gabut …, prin acele tabere, nu fac decit activitate de recrutare pentru viata monahala. O fi bine, o fi rau?
    Este adevarat ca daca iti e scris sa ajungi in manastire, vei ajunge, mai devreme sau mai tirziu.
    Si in final, o intrebare, la care m-as bucura sa primesc un raspuns avizat ( inteleg prin avizat, de la un medic); oare consumul regulat de saminte de cinepa si in este benefic pentru organism? Prin regulat, inteleg zilnic sau aproape zilnic.

  23. As spune multe lucruri , poate cateva pagini, dar cum spune Iisus sa nu judecam. Dar nu ma pot abtine sa nu spun decat “ niste parinti ucigatori de suflet.”
    Poate Dumnezeu are un plan cu un tanar/a sau o fereste de ceva ori Noi parintii vrem obsesiv dupa voia noastra , copilul “sa fie doctor, politai, inginer, etc” atunci pot aparea surprizele: fie ajung tinerii betivi, drogati, gay/lesbi, criminali, hoti, puscariasi sau se sinucid. Si dupaia ce spunem? Vai daca Dumnezeu exista nu se intampla asta, vai cum poate lasa Dumnezeu asa ceva ? vai si vai ce ingusti la minte suntem. Poate acel tanar avea sa devina in Sfant sau “un mare om”.
    As spune multe dar ma abtin.

  24. Cristina Ioana în

    Iubesc acele locuri (Oașa și Găbud) și pe oamenii care merg acolo. Merge-ți personal acolo, stați, ascultați și apoi vorbiți despre…
    Nu vă dați seama, nu conștientizati cât de fericiți ar trebui sa fie părinții ai căror copii aleg calea monahala…
    Mai bine dați slavă lui Dumnezeu pentru o astfel de alegere a copiilor!
    Dumnezeu să vă lumineze!

  25. Emilia Ruşti în

    Un copil/tânăr care îşi alege un drum în mănăstire nu va avea atitudinea agresivă şi ezitantă descrisă în articol. Dimpotrivă, va câştiga în iubire şi căldură umană faţă de toţi semenii, mai ales faţă de părinţii lui.
    Prin urmare, aici e mai degrabă vorba de acele procedee aplicate de unele secte sau mişcări new-age (izolare de rude, înfometare, alimentaţie cu tot felul de ciudăţenii: seminţele de mac, vezi avertizarea-europeana conform căreia alimentele-care-contin-mac-pot-avea-efectele-morfinei- sau seminţele de in – Insitutului National de Sanatate SUA a cercetat efectele supradozajului cu seminte de in pe animale si a constatat ca ele pot provoca simptome de respiratie incompleta, tahicardie, slabiciune si lipsa de coordonare in miscari. Supradozajul poate provoca inclusiv crize convulsive si paralizie.)
    Situaţia la care s-a ajuns în cazul acestui tânăr nu face cinste niciunui aşezământ monahal. Iar alegerea în preoţie sau călugărie nu se face peste noapte, ci e nevoie de un lung şi profund discernământ.

    • Se vede ca esti de o prostie crasa si o lipsa de educatie religioasa si mai crasa.Si ce si mai rau e ca suferi de paranoia.Exista tratamente pt oamenii ca tine,la psihiatru ca vad ca habar nu ai de psihoterapie ortodoxa.

  26. Andrei Dîrlău în

    În cunoștință de cauză și fără ezitare afirm că taberele de tineret de la Oașa constituie unul dintre cele mai frumoase fenomene spirituale din România după 1990.
    De-a lungul celor circa 25 ani de când ele se organizează anual, vara și iarna, zeci de mii de tineri au trecut pe acolo și toți au rămas cu amintiri minunate. Absolut toți, tineri, studenți, dar și adulți mai vârstnici, care au trăit experiența umană și spirituală avută acolo îi evocă excepționala frumusețe, înălțime și autenticitate.
    Pe mine însumi m-a ajutat mult șederea acolo într-o anumită perioadă a vieții și dau mărturie în acest sens fără ezitare. Este o obște de monahi cu studii, iar conferințele oferite tinerilor în tabere au și ele înalt nivel intelectual (dovadă volumul despre tabăra din 2013 pe care l-am îngrijit: https://egumenita.ro/c.php?id=4346).
    Mai trebuie explicat celor ce nu cunosc rânduiala monahală că poate dura 5 — 10 ani până când un tânăr să ajungă să depună efectiv voturile călugărești. Deci respectivul tânăr nu era nicidecum forțat la nimic, putea sta și zece ani sau mai mult până să se decidă efectiv să devină monah. Putea foarte bine pleca oricând să urmeze altă facultate, sau să revină, după cum dorea, în niciun caz nu era forțat, în niciun fel. Monahismul se alege în deplină libertate, iar părinții de la Oașa respectă pe deplin această libertate, o știu precis.
    Nici afirmația dintr-un comentariu de mai sus nu are acoperire – un tată și-ar fi găsit fiul suferind de subnutriție gravă din pricina pretinselor rigori alimentare insuportabile ale hranei de post. Deși fără carne, la Oașa se mănâncă bine în zilele când nu e post: proteine animale din lactate din belșug, ouă, pește, apoi fructe, legume etc. Nimeni nu e subnutrit chiar când e post, regimul este echilibrat, gândit cu măsură și înțelepciune. Dacă n-ar fi așa, n-ar putea supraviețui zeci de călugări care trăiesc de mulți ani acolo cu acest regim și nu arată nici bolnavi nici subnutriți, ci normal, ca oameni în putere (poate chiar mult mai sănătoși decât cei „din lume” care nu țin post).
    Așadar cu discernământ și precauție trebuie judecată relatarea despre cazul din articol, înțelegând dezamăgirea unui părinte care avea alte așteptări de la fiul său, dar și chemarea unui tânăr ce descoperă un univers extraordinar pe care până atunci, nu din vina lui, îl ignorase într-o anume măsură.
    Să ne păstrăm dreapta judecată și să nu ne grăbim să aruncăm piatra acolo unde ar trebui să nu ne zgârcim cu binemeritate laude.

  27. Un articol denigrant și mizerabil până la blasfemie. Oameni încuiati la minte, și cu suflete pustiite. Erati mai fericiți dacă copilul vostru ajungea dependent de droguri sau dacă fata din Sibiu s-ar fi prostituat, ori s-ar fi combinat cu un bătrân putred de bogat. Mi-e sila de voi!

    • Si daca esti in lume înveți sa gatesti,să tai lemne(la tara),etc.pt.asta nu trebuie să fii într-o mănăstire.
      Poti face o facultate sau două pt.a te instrui bine,după care hotărăști SINGUR ce drum apuci in viata.
      Te poti mantui f.bine si-n lume,nu trebuie să te izolezi intr-o manastire.
      Din faptele descrise mai sus,rezulta o denaturare a crestinismului,în mănăstirea respectivă (cu taberele aferente),avand loc racolari de tineri,totul luand iz de secta…: nu tânărul hotărăște,ci mintea îi este manipulată de anumiti calugari(„guru”?…),iertati-mi „blasfemia”.
      Ca să-ți găsești copilul în ultimul hal-malnutrit si cu probleme psihice, la câteva luni după fuga sa în MĂNĂSTIRE,nevrând să mai facă facultate,deși
      inviata f.bine si URANDU-SI PROPRIA FAMILIE, ASTA ESTE SECTA!!!
      BISERICA si invatatura crestina încurajează familia si scoala,familia fiind nucleul societății.
      Sunt interpretate „ad literam” anumite învățături creștine,sau deviate intelesurile lor firesti.
      Din documentarele cu MISA,”SPIRALA le este caracteristica,neavând ce cauta in crestinism.

      • Din documentarele MISA „SPIRALA”despre care menționează în discursul său acel călugăr de la Oasa,este caracteristica MISA,n-am auzit nici o predică si n-am citit în nici o carte crestina cu si despre acest „termen”.
        Le-ați făcut „ghiveci”pe toate!

  28. Oameni buni, ce pot sa mai spun? Acestea sunt urmele adanci lasate de comunism. Parintii crescuti in material nu isi pot inchipui un alt viitor stralucit copiilor lor decat tot in material.
    Dar randuiala Dumnezeiasca nu este dupa voia omului, ci dupa voia Domnului. Mare binecuvantare este pentru cei care sunt chemati sa il slujeasca pe Dumnezeu. Iar pentru cum raspund acestei chemari vor da raspuns in fata lui Dumnezeu si cei chemati si cei ce le-au stat impotriva. Incapacitatea parintilor lumesti de a intelege cat de mult poate castiga o familie prin rugaciunile unui membru intrat in cinul monahal tine tot de legatura acestor parinti cu materialul.

    Noi ca neam, am rezistat in aceste locuri binecuvantate de Dumnezeu prin legatura stransa a stamosilor nostri cu Dumnezeu. Foarte multi dintre stramosii nostri urmau viata monahala, de tineri. Iar cei care traiau in lume, dupa ce se casatoreau si aveau o familie, dupa ce isi cresteau copiii si ii vedeau la casele lor, se calugareau la batranete. Viata monahala face parte din viata acestui neam.

    Cu cat s-a subtiat credinta in Dumnezeu, cu atat am ajuns stapaniti de toti ticalosii. Omul modern si-a pierdut libertatea. Este sluga la un stat care l-a vandut mai marilor lumii. Traieste in material, il renega pe Dumnezeu si se asteapta sa triasca in bogatii, belsug si fericire. Cat de orbi am devenit…fara Dumnezeu nu putem face nimic.

    Poate prin rugaciunile fiului, ii va descopri Domnul si mamei sale, ca monahismul este spre binele fiului ei, al ei si al intregii familii.

  29. Copiii ne sunt dati sa-i crestem spre mantuire.
    Daca fac scoala sau vreo cariera… nu este relevant; oricum doar matematica pare sa nu fie distrusa de iudaism, adica de marxism. Restul sint gunoi planificatm cu toate titlurile si onorurile academice, adica seculariste, franc-masonice.
    Daca naietii sau fetele ajung acolo, la mantuire – prin casatorie sau prin monahism, nu este alegerea parintelui ci luminarea Domnului. Si asta ar tebui sa fie telul si scopulvietii oricarui parinte.
    Parintele ii arata copilului destinatia – Raiul, de ajuns acolo prin mantuire iar copilul bine crescut si informat de catre parinti ALEGE cum sa ajunga acolo.
    Cand merge spre aceasta destinatie, parintele sa fie fericit si sa aduca slava lui Dumnezeu!
    Daca parintele pretinde ca stie Adevarul si care este Calea… atunci se crede vreun dumnezeu.
    Sa ajute si sa ingaduie copilului sa caute adevarul pe calea pe care poate merge.
    Parintele sa nu abuzeze de dreptul de a fi ascultat de copil; ca si in ascultarea duhovniceascaq – pana la erezie!; in cazul parintilor, pana la fortarea copilului, obligarea lui cand vine momentul alegerii responsabile, dupa 14 ani (candva…) pe la vreo 18 (macar) acum.
    Am copii. Mari. … pe picioarele lor dar ne-asezati pe drumul sigur al mantuirii, viata crestina ci intr-un secularism si hedonism intristator si dureros de agresiv. Ca parinti ne bucuram ca nu e mai rau, dar ca crestini suferim – nu putem singuri sa-i ajuam mai mult, ne rugam la Dumnezeu sa-i ridice din slabiciuni si greseli, sa le deschida ochii duhovnicesti ca sa inteleaga rautatile luii si viclenia inconjuratoare.
    Si nadajduim, … nu sunam la Politie, nu reclamam netflix, facebook si alte porcarii… ne rugam…
    Ruperea de lume, de „viata de lume” este foarte buna pentru cel ce arde de dorinta de a-i sluji lui Dumnezeu si nu poate fi inteleasa de noi, cei ramasi in lume; daca am intelege, ne-am lepada deindata de lume.

    • Părinți ca acestui tânăr minunat să mai întrebe și alți oameni ( de ex. Pe cei din Academia de Științe a României ) care au ceva studii universitare; Ce este mai înțelept și mai drept, a sluji acestei lumi sau lui Dumnezeu ? An acest caz fericit al tânărului, bucuria cea mare și
      finală este mântuirea familiei. Amin

  30. Este o binecuvantare ca tanarul a mers pe calea manastirii. Implineste exact ce a spus Mantuitorul Iisus Hristos „cel ce iubeste pe mama ori pe tata mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Ce tarie a avut ca sa asculte de chemarea interioara a lui Dumnezeu.

    Sa multumim lui Dumnezeu ca exista asemenea locuri pentru tineri. Daca mergea la discoteca si se droga, se imbata, fuma si desfrana era mai bine? Daca se juca pe calculator 12 ore pe zi, juca la jocuri de noroc, fura bani din casa, era mai bine?

    In loc sa multumim ca a lasat ispitele lumesti si si-a dedicat viata lui Dumnezeu, noi ii criticam pe cei care le predau tinerilor cuvantul lui Dumnezeu si revarsa harul lui Dumnezeu asupra lor?

Răspunde la Cristina Anulează

Top