Poliția Alba intensifică măsurile de siguranță rutieră : Plan de combatere a comportamentului agresiv în trafic și lansarea aplicației eSAR

0

Azi, 7 noiembrie 2024, la sediul Insepctoratului de Poliție Județean Alba a avut loc o conferință de presă cu tema siguranța rutieră și combaterea comportamentului agresiv în trafic.

La aceasta au participat comisar șef de poliție Constantin Ilea, împuternicit șef al inspectoratului, inspector principal Grindeanu Marius, ofițer specialist în cadrul Serviciului Rutier și inspector principal Florea Claudiu, împuternicit șef al Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, fiind prezentate următoarele aspecte:

Principalul obiectiv al polițiștilor rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în primele 9 luni ale anului 2024, a fost siguranța traficului rutier pe drumurile publice, asigurându-se continuitatea dispozitivului rutier, precum și reorientarea unor elemente de dispozitiv pentru realizarea unei prezențe active pe principalele drumuri naționale, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulației și prevenirii evenimentelor rutiere.

Județul Alba este traversat de 103 kilometri de autostradă: (Autostrada A1 – km. 292 -limita județul Sibiu – 330 – limita județul Hunedoara, autostrada A10 -intersecție cu A1 – km. 0-65- limită județul Cluj și de 448,297 kilometri de drumuri naționale( D.N.1, D.N.7, D.N.14B, D.N.67C, D.N.74, D.N.74A, D.N.75, DN 1R și varianta de ocolire a municipiului Alba Iulia);

Rețeaua de drumuri județene pe raza județului Alba însumează o lungime de 831,561 km, din care 34,200 km sunt sectoare de drumuri județene, administrate de  orașe și municipii, iar drumurile comunale totalizează un număr de 1.603 kilometri.

În primele 9 luni ale anului 2024, în județul Alba s-au produs 40 de accidente gravede circulație, cu 4 mai puține decât în perioada similară a anului trecut, care s-au soldat cu 13 persoane decedate, cu una mai puțin față de 2023, 31 de persoane rănite grav, cu 4 mai puține decât în perioada similară a anului 2023 și cu 16 persoane rănite ușor, cu una mai mult decât în anul precedent.

Cele mai multe accidente rutiere grave s-au produs în mediul urban (22), iar acestea s-au soldat cu 5 persoane decedate, 19 persoane rănite grav și 9 rănite ușor.

 În medul rural s-au produs 8 accidente grave de circulație, soldate cu decesul a 8 persoane, rănirea gravă a 11 persoane și rănirea ușoară a 7 persoane. 

 Pentru mediul urban, cele mai multe accidente grave s-au produs în Alba Iulia (8), urmată de Aiud (4),  Sebeș, Câmpeni și Baia de Arieș (câte două accidente). În Blaj, Zlatna și Cugir s-a produs câte un accident grav, iar în restul localităților urbane din județ nu au fost înregistrate accidente grave de circulație.

În mediul rural, cele mai multe s-au produs în Miraslău, Lupşa, Săsciori şi Pianu de Jos, fiecare cu câte două accidente rutiere grave.

Principalele  cauze  ale producerii accidentelor grave de circulație, în primele 9 luni ale anului 2024, au fost viteza neadaptată la condițiile de drum (11 accidente), neacordarea de prioritate pietonilor (4 accidente), nerespectare distanta între vehicule (4 accidente) și alte abateri săvârșite de conducătorii auto (un accident).

Pe Drumul Național 1 s-au produs 4 accidente grave de circulație, soldate cu decesul unei persoane și rănirea gravă a altor 3, iar pe Drumul Național 7 nu a avut loc nici un accident grav de circulație.

În ceea ce privește situația accidentelor ușoare de circulație, în primele 9 luni ale anului 2024 s-au înregistrat 249 de astfel de accidente, care s-au soldat cu rănirea ușoară a 315 persoane.

Principalele cauze ale producerii accidentelor ușoare au fost viteza neadaptată la condițiile de drum,  neacordarea de prioritate vehiculelor, nerespectare distanței între vehicule și neacordarea de prioritate pietonilor;

În primele 9 luni au fost reținute un număr de 1.065 de permise de conducere și aplicate peste 22.000 de sancțiuni contravenționale, pentru abaterile comise de conducătorii auto.

Dintre acestea, 37 de sancțiuni contravenționale au fost pentru conducere agresivă.

Au fost reținute un număr de 20 de persoane, pentru săvârșirea de infracțiuni privind circulația pe drumurile publice, în toate cazurile, măsura fiind urmată de măsura preventivă a controlului judiciar.

Prevenirea și combaterea violenței rutiere reprezintă o prioritate majoră pentru Inspectoratul de Poliție Județean Alba. Acest fenomen nu doar că pune în pericol viețile participanților la trafic, dar creează și un climat de nesiguranță pe drumurile publice.

Coroborat cu creșterea numărului de autovehicule înmatriculate în județ (peste 190.000) precum și cu creșterea numărului de posesori de permise de conducere (peste 160.000) este mai mult de cât oricând nevoie ca toți conducătorii auto să manifeste o atitudine corectă și să sprijine la creșterea siguranței în trafic.

În context, în luna care s-a încheiat, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost lansată aplicația eSAR, care se dorește a fi un instrument eficient, la îndemâna cetățenilor, pentru a raporta și documenta incidentele de comportament agresiv în trafic, contribuind astfel la siguranța tuturor.

Ce este eSAR și Cum Funcționează?

Secțiunea eSAR din platforma hub.mai.gov.ro, este o aplicație care permite cetățenilor să transmită în mod direct și rapid sesizări legate de abaterile rutiere observate.

Prin intermediul acestei aplicații, participanții la trafic vor putea să informeze poliția despre comportamentul agresiv al șoferilor, care pun în pericol siguranța tuturor.

 Ce Informații sunt Necesare?

Pentru a face o sesizare, utilizatorul va trebui să completeze un formular care să includă:

– Datele de identificare: nume, prenume, cod numeric personal.

– Detalii de contact: număr de telefon și adresă de corespondență.

– Declarație pe propria răspundere: referitoare la veridicitatea informațiilor transmise și a înregistrării video sau audio-video atașate.

– Detalii despre incident: data, ora, locul sau alte elemente care pot facilita identificarea abaterii.

– Semnătura utilizatorului.

Ce Înseamnă Comportament Agresiv?

Comportamentul agresiv în trafic include manevre precum:

– Schimbarea repetată și bruscă a benzilor de circulație pentru a depăși alte vehicule.

– Accelerări bruște sau frânări nejustificate, menite să intimideze alți șoferi.

– Conducerea la o distanță foarte redusă față de alte vehicule.

– Utilizarea abuzivă a semnalelor sonore sau luminoase pentru a obliga alți șoferi să elibereze banda.

– Mersul intenționat cu spatele pentru a intimida alți participanți la trafic.

– Realizarea de manevre periculoase, cum ar fi derapajul controlat sau rotirea intenționată a vehiculului.

Sancțiuni pentru comportamentul agresiv:

Cei care încalcă aceste reguli vor fi sancționați cu amenzi între 660 și 825 de lei și reținerea permisului de conducere pentru 30 de zile.

 Pot fi sesizate și altfel de abateri la regimul rutier? 

Conform articolului nr. 109, indice 3,  introdus în codul rutier prin Ordonanța de Urgență nr. 84 din anul 2024, polițiștii pot aplica sancțiuni, în baza înregistrărilor audio-video, primite de la participanții la trafic, numai pentru sancționarea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor.

Polițiștii pot aplica amenzi și pentru alte tipuri de abateri rutiere, dar numai în baza imaginilor ridicate de la administratorii drumurilor.

 Cum sunt gestionate sesizările?

Fiecare sesizare este repartizată unității de poliție competentă din punct de vedere teritorial, care verifică aspectele sesizate, în funcție de fiecare caz în parte, pentru a fii respectate condițiile de formă și fond. Ulterior în baza verificărilor sunt luate măsurile legale.

Încurajăm toți cetățenii să utilizeze aplicația eSAR pentru a raporta abaterile de la normele rutiere.

Celor care observă comportamente agresive le recomandăm să își păstreze calmul și să nu încerce să-i confrunte pe acei conducători auto. O reacție agresivă poate escalada rapid și poate genera accidente sau altercații.

O parte importantă din evitarea agresivității constă în respectarea normelor rutiere.

Circulați cu o viteză adaptată, folosiți corect semnalizarea și păstrați distanța față de mașinile din față. Aceste gesturi simple pot reduce riscul de conflicte și pot preveni comportamente agresive din partea altor șoferi.

Siguranța rutieră este o responsabilitate comună și doar printr-un efort colectiv putem crea drumuri mai sigure pentru toți!

Distribuie

Lasă un comentariu

Top