Fenomen meteo rar pe cerul României. Norii mammatus au apărut după o furtună violentă

0

Locuitorii din Deva au avut ocazia să fie martori la un fenomen neobișnuit, luni seară.

Sursa foto meteoplus

Este vorba despre așa-numiții nori mammatus.

Potrivit meteorologilor, aceștia se formează atunci când aerul rece de la înălțimi mai mari coboară în zona periferică a unei furtuni intense.

Mișcarea descendentă dă naștere acestui model celular, cu aspectu unor „pungi” create la baza norilor de ploaie, de tip cumulonimbus sau de alte tipuri.

Numele mammatus provine din latină și reprezintă o trimitere la forma de sân sau uger.

Dată fiind stranietatea fenomenului, oamenii l-au imortalizat cu telefoanele și au postat imaginile pe rețelele sociale.

Formațiunile mammatus au putut fi admirate pe un fundal galben, lumina solară fiind filtrată de nori, după furtună.

Ziua de luni a fost, pe de altă parte, marcată de Codul roșu de furtuni puternice în numeroase zone din țară, iar în București furia naturii a lovit după miezul nopții.

Sursa : Antena 3 CNN

Distribuie

Lasă un comentariu

Top