Conopidă murată, rețeta în saramură. Secretul care păstrează crocante murăturile

0

Conopida murata, rețeta în saramură. Secretul care păstrează crocante murăturile. Iată rețeta

Ingrediente de bază:

  • 3 kg de conopidă curățată
  • 1 rădăcină mică de hrean
  • câteva crenguțe de mărar cu flori.

Pentru saramură:

  • apă
  • 1 lingură de sare neiodată la un litru de apă
  • boabe de piper. boabe de muștar
  • boabe de coriandru
  • 2 foi de dafin
  • 3-4 căței de usturoi.

Mod de preparare

Începe cu pregătirea borcanelor și a capacelor pe care le speli bine, le clătești și le sterilizezi. Sterilizarea borcanelor este foarte importantă pentru o conservare sigură și corectă a murăturilor. Apoi pregătește conopida și hreanul. La final poți să pregătești saramura și să pui legumele la conservat.

Pașii necesari pentru a prepara conopidă murată în saramură

Curăță conopida de frunzele exterioare și de cotoare, apoi o desfaci în buchețele. Frunzele mai tinere din interiorul conopidei le poți folosi la murat. Clătește bine buchețelele de conopidă și frunzele și lasă-le deoparte.

Curăță rădăcina de hrean și porționeaz-o în rondele sau în fâșii. Clătește-o bine și pe aceasta. La baza borcanelor sterilizate așază flori de mărar proaspete sau uscate. Apoi așază câteva bucăți de hrean. Umple borcanele cu buchețelele de conopidă îndesându-le cu atenție, pentru a încăpea mai multe. Toarnă apă în borcane și calculează cantitatea turnată. Apoi, varsă apa din borcane într-o cratiță, așezând și o sită la gura acestora, pentru a nu vărsa și buchețelele de conopidă.

Pune cratița pe flacăra aragazului și lasă apa să atingă punctul de fierbere. Adaugă sarea și amestecă până la diluarea acesteia. Adaugă boabele de piper, boabele de muștar și pe cele de coriandru, precum și 2 foi de dafin. Lasă condimentele să fiarbă timp de 5 minute. Stinge focul și acoperă cratița cu un capac. Mai lasă condimentele la infuzat pentru alte 5-6 minute, pentru a-și degaja bine aromele în saramură. Apoi toarnă saramura fierbinte în borcanele cu conopidă.

Închide imediat borcanele cu conopidă murată în saramură, cu capacele aferente și așază o pătură peste ele. Lasă-le acolo până când vor fi răcite complet. 

Sursa : Realitatea.net

Distribuie

Lasă un comentariu

Top