Acum mulți ani exista o instituție care îi apăra pe cei mulți și buni de cei puțini și răi… oamenii ăia își asumau deciziile pe care nu le puteau lua muritorii de rând. Ei știau ce este bine și ce este rău, știau cum să îi facă pe cei vinovați să își recunoască greșelile. Totodată, protectorii celor mulți și buni le ofereau ocazia celor acuzați să se apere!
De obicei acuzatului îi era legată o piatră de gât și era aruncat în apă – dacă plutea, era evidentă vinovăția, iar dacă se îneca, rezulta faptul că este nevinovat! Angajații acestei instituții erau lipsiți de păcate, iar ceea ce spuneau ei era literă de lege. Oamenii de rând se bucurau când cei răi erau pedepsiți și considerau că reprezentanții acelei instituții sunt singurii care îi pot apăra. În realitate, toți se temeau de reprezentanții acelei instituții. Câteodată, chiar și membrii instituției își dădeau seama că au luat decizii proaste, dar erau suficient de lași încât să nu recunoască asta. De multe ori reprezentanții acelei instituții condamnau nevinovații pentru a le lua bunurile, dar cei mulți nu reacționau. Unii erau lași, iar celorlalți nu le păsa. Cei care reușeau să acceadă în cadrul acelei instituții își târau de pe ei toate rudele, iar posturile puteau fi moștenite. După mulți ani, instituția aia a dispărut.
Ea se numea INCHIZIȚIA! Prin anii treizeci în Germania au ajuns la putere naziștii! Au identificat câteva greșeli nominale, dar au aplicat pedepse colective! Și ei le oferea celor acuzați ocazia să se apere… dar deciziile întotdeauna erau justificate de binele public pe care naziștii pretindeau că îl apără. La un moment dat, chiar și ei au dispărut! Iar după zeci de ani, încă ne mai citim despre mizeriile care au fost săvârșite de naziști pentru a proteja și promova binele unei nații…
După 1945, în România au ajuns la putere bolșevicii… la fel ca toți cei pasionați de binele public și ei s-au considerat deasupra legii. Zilele astea citim despre derapajele lor, despre metodele lor de a obține recunoașterea săvârșirii unor infracțiuni imaginare. Citim despre prostul satului care a fost numit primar, în timp ce văcarul a devenit șeful postului de miliție din localitate. Lichelele deveneau idolii comunităților. Ei îi apărau pe cei mulți și buni de cei puțini și răi! Citim cu coada ochiului despre fenomenul Pitești, despre umilirea oamenilor de către oameni.
Întotdeauna cei care s-au considerat deasupra legii au invocat un motiv impersonal, încercând să creeze impresia că sunt nevoiți să încalce drepturile acuzaților, pentru că aceștia dispun de mijloace mult mai variate de acțiune! Inchiziția invoca presupuse puteri magice ale acuzaților, naziștii invocau un război economic dintre restul lumii și nația germană, iar bolșevicii invocau intervenția americanilor și sabotajele economice! După mulți ani aflăm că datornicii scăpau de creditori pârându-i inchizitorilor, mașinăria de război germană era creditată și de către finanțatori evrei, iar ajutorul american nu exista decât în mintea odihnită a unora. Ne minunăm cât de creduli erau înaintașii noștri și ne umflăm în pene, crezând că noi nu putem fi manipulați în aceeași manieră.
*** Acum câteva luni a apărut o știre despre Silviu Condruț, fost angajat MAI din Ialomița, care a reușit să demonstreze în instanță că avizul său de securitate a fost retras abuziv. În principiu, omul a demonstrat că aberațiile susținute de către reprezentanții DIPI sunt inventate, iar specialiștii în intelligence din cadrul MAI au încercat să compenseze calitatea îndoielnică a informațiilor, majorând numărul de acuzații, pentru a induce o falsă stare de pericol. Prin intermediul unui prieten am aflat că fostului angajat MAI i s-a retras avizul de securitate deoarece a refuzat să execute niște ordine venite pe filieră politică din partea reprezentanților PSD. O să apară imediat câțiva oameni de bine, care vor spune că situația lui Silviu Condruț reprezintă un caz izolat, iar „profesioniștii” de la DIPI vor plăti cu capul! Din păcate chiar nu cred că este așa… avizul de securitate a devenit o simplă unealtă prin care grupurile infracționale, prin intermediul unor funcționari publici corupți sau incompetenți, dar mândri posesori de statut special, blochează accesul la funcții de decizie oamenilor cinstiți sau competenți. Pentru a înțelege modul în care avizul de acces la documente clasificate a devenit o simplă unealtă a infractoriilor, voi încerca să vă expun procedura simplificată de obținere a acestuia, precum și motivele care stau la baza solicitării lui. Ocuparea anumitor funcții de decizie în aparatul administrativ al statului român este condiționată de obținerea avizului de acces la documente clasificate, emis de către Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS). În acest moment, orice om care are mai mult de doi neuroni, începe să își pună întrebări! Prima întrebare este evidentă – cine stabilește ce funcții necesită avizul de acces la informații clasificate? Teoretic, conducerea instituției stabilește, în urma discuțiilor cu reprezentanții SRI, care sunt funcțiile pentru care este necesar avizul de acces la documente clasificate. Să nu credeți că există o discuție între specialiști, pe parcursul căreia se utilizează limbaj și argumente juridice, iar interesul național reprezintă argumentul suprem! În fapt, dacă se dorește ca o funcție de decizie să fie protejată de riscul ocupării ei de către persoane cinstite sau neafiliate unui grup politic, prin intermediul conducerii instituției, se decide impunerea condiției de a obține avizul de acces la documente clasificate. Adică, dacă în urma unui concurs pentru ocuparea funcției, nu iese cine trebuie, grupările infracționale care au interese în zona respectivă mai au o pârghie de control asupra persoanelor care nu sunt agreate. Băieții de la ORNISS nu te pot verifica ei în mod direct, așa că transmit solicitarea către instituțiile cu competențe din România! Iar la noi sunt suficiente servicii inutile de informații! În acest moment, reprezentanții serviciilor de informații se prezintă și la instituția în care își desfășoară activitatea solicitantul avizului de acces la informații clasificate. Adică solicită informații exact de la cei care sunt interesați sau nu să îl păstreze în ogradă pe cel pentru care au solicitat aviz de acces la informații clasificate… O altă sursă de informații privind bonitatea solicitanților de aviz de acces la informații clasificate o reprezintă angajații din structurile de securitate din cadrul instituțiilor, dar, în condițiile în care aceștia sunt numiți de către conducere, este evident că nu vor avea o opinie contrară intereselor personale ale managerului general. Sintetizând, se pare că acordarea avizului de acces la documente clasificate depinde, în cea mai mare parte, de opinia și interesul celui care se află la conducerea instituției. Iar la conducerea instituțiilor statului român se află, în majoritatea cazurilor, indivizi care au căpătat funcția de conducere doar datorită apartenenței la o grupare politică. Sau, așa cum îmi place mie să le spun, grup infracțional organizat… A doua întrebare pe care și-o pune orice om normal se referă la competențele profesionale și reperele morale ale celor care acordă avizul de acces la informații clasificate. Într-o țară normală, o instituție cu competențele ORNISS ar fi populată cu niște funcționari publici extrem de competenți. În România, conducerea ORNISS este asigurată de domnul Petrescu Marius, mândru posesor a trei doctorate și deținător al tuturor certificărilor existente pe Terra. Normal că numele acestuia nu vă spune nimic, deoarece este unul dintre mulții impostori academici ai acestei țări! Dar numele subordonatului acestuia ar cam trebui să vă sune cunoscut, cel puțin din presa de scandal – Laurențiu Baranga – renumitul doctor fără diploma de bacalaureat. Adică instituția care garantează „bonitatea” funcționarilor publici din România era condusă, la un moment dat, de un posesor de trei doctorate și de un băiat cu doctorat, dar fără „doișpe clase”, mândru absolvent de școală profesională.
Despre „băeții” care pun la dispoziția ORNISS „indiciile” care stau la baza acordării sau retragerii avizului deacces la informații clasificate nu putem spune nimic rău… Doar la o scurtă trecere în revistă ne aducem aminte de fostul prim adjunct al SRI, don general Coldea Florian, care și-a sustras lucrarea de doctorat pentru a nu fi acuzat de plagiat ca alți subordonați de-ai lui, iar cei de la DIPI nu puteau să iasă în față decât cu Gelu Oltean, în prezent acuzat de trafic de leuștean sud-american. Iar mândria Armatei Române nu mai este acum atacul la baionetă, ci sustragerea fondurilor operative de către generalul Iulian Cristian Gherghe…
Pe scurt, toate instituțiile implicate în procesul de avizarea a accesului la informații clasificate stau „beton” la capitolul protecție internă și moralitatea decizionalilor! A treia întrebare este extrem de simplă – cum poate fi contestată neacordarea sau retragerea avizului de acces la informații clasificate? Deși în Constituția României, adică legea fundamentală a statului, este specificat foarte clar că dreptul la apărare este garantat, se pare că refuzul de acordare a avizului de acces la informații clasificate nu poate fi contestat. Până în acest moment nu există nicio analiză pertinentă din care să rezulte că obligativitatea obținerii acestui aviz de acces la documente clasificate a influențat nivelul de corupție din România. Ce putem afirma cu siguranță este că o parte dintre marii corupți din administrația publică centrală a statului roman, care au fost condamnați pentru fapte de corupție, dețineau avizul de acces la informații clasificate. A patra întrebare este evidentă – dacă situația este cunoscută, de ce nimeni nu reacționează? Din păcate, numărul celor care pot corija aceste derapaje instituționale este extrem de redus. În primul rând este vorba despre angajații serviciilor de informații, categorie profesională care și-a auto-impus conformismul şi obedienţa faţă de şefi, ridicându-le la rangul de virtuți necesare supraviețuirii în sistem. O altă pârghie care poate influnța modul în care este utilizat avizul de acces la informații clasificate îl reprezintă comisiile parlamentare de control a activității serviciilor de informații, dar este greu de crezut că niște indivizi cu mentalități rudimentare, fără competențe juridice elementare, pot avea dileme existențiale… Singura soluție o reprezintă o inițiativă legislativă a unui parlamentar sau a unui grup extrem de redus de politicieni, care sunt interesați efectiv de reducerea influenței pe care grupările infracționale o au asupra procesului decizional în statul roman. Un număr redus de politicieni implicați în elaborarea proiectului legislativ privind modificarea procedurilor referitoare la obținerea avizului de acces la informații clasificate este extrem de important, deoarece aceștia vor fi supuși unor presiuni exercitate atât de către reprezentanții serviciilor de informații, cât și din partea grupurilor infracționale, care intenționează să își conserve avantajele. Din păcate, în acest moment, nu cred că există un grup politic sau un politician care să își asume „sinuciderea” prin inițierea unui act legislativ care să limiteze puterea serviciilor de informații sau a grupurilor infracționale asociate unor reprezentanți ai clasei politice autohtone. Ultima întrebare referitoare la avizul de acces la informații clasificate este o întrebare la care trebuie să răspundem toți, în momentul în care ni se cere sau ni se impune să încălcăm sau să ignorăm legea – CUI PRODEST? Sorin Prioteasa – contributor TOMIS NEWS
