VIDEO : STRIGĂTUL DISPERĂRII – De ce nu auzim glasul BISERICII plin de HAR și ADEVĂR

0

Octavian Prioroc, un tânăr părinte, a iniţiat, alături de alţi părinţi, o corespondenţă cu Patriarhia Română, dar şi cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din mai multe eparhii ale ţării. Tema dialogului a fost proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor din România, solicitând o poziţionarea etică a Bisericii Ortodoxe Române faţă de faptul că unele vaccinuri sunt produse pe culturi din celule fetale din embrioni umani avortaţi. Cum Biserica Ortodoxă Română susţine viaţa şi se opune avortului, s-a apreciat necesară o poziţie a comisiei de etică a Sfântului Sinod, inclusiv cu privire la obligativitatea vaccinării copiilor, care se doreşte a fi introdusă prin proiectul de lege. Petiţiile părinţilor au rămas fără răspuns, la aproape două luni de la înregistrarea lor. În contextul în care Biserica Ortodoxă Română se află în dialog cu toate confesiunile şi cultele, părinţii care au iniţiat corespondenţa au fost surprinşi de faptul că Biserica Strămoşească nu intră în dialog cu proprii credincioşi!

Mai ales că, în primul interviu acordat Radio România Actualităţi, după alegerea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (http://ziarullumina.ro/ma-consider-a-…), Preafericitul Daniel s-a declarat UN ORTODOX REALIST, FĂRĂ TEAMĂ DE DIALOG şi a folosit cuvântul dialog, în interviu, de 12 ori. Pentru a atrage atenţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu privire la refuzul dialogului instituţiilor subordonate cu proprii credincioşi, un grup de tineri părinţi, însoţiţi şi de copii, au făcut o rugăciune comună, pe Dealul Patriarhiei.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top