SPORT : Unicul Roger Federer, din nou rege pe iarba de la Wimbledon

0

 

un articol de : Dana Crainic

 

Artistul tenisului, Roger Federer a câștigat pentru a opta oară la Wimbledon, cel mai prestigios turneu de tenis, învingându-l pe croatul Marin Cilic, cu scorul de 6-3, 6-1, 6-4, în doar o oră și 41 de minute, fără a pierde vreun set pe durata turneului, egalând performanța lui Bjorn Borg din 1976.

 

Primul set, 6-3 FEDERER. După un început ezitant, în care a salvat mai multe mingi de break, Roger Federer și-a revenit  și s-a desprins la 2-2. Ajuns la 5-3, pe fondul unui joc variat, în care a combinat dreapta impecabilă cu scurtele la fileu, Federer a făcut din nou breakul, 6-3.

Al doilea set, 6-1 FEDERER. Setul al doilea a  început sub dominația elvețianului. La 3-0 pentru acesta, cu break, Cilic a cerut intervenția medicilor și a izbucnit în lacrimi. După câteva minute  de plâns, croatul a revenit în joc și a continuat meciul, însă nu a părut la fel de în formă ca înainte. Federer a confirmat setul.

Al treilea set, 6-4 FEDERER. Croatul a cerut din nou intervenția medicilor între seturi și i s-a aplicat un plasture pe talpă care  i-a mai ușurat mișcarea. Cilic a ținut setul până la 3-3,  când Federer a facut break. Apoi, elvețianul și-a ținut serviciul, a luat punctele care îi erau necesare și a închis un meci pentru istorie.

 

Familia elvețianului : mama, soția și cei patru copii

Roger Federer a devenit cel mai bătrân jucător din Era Open care se impune la Wimbledon, la 35 de ani și 342 de zile. Elvețianul a stabilit un nou record și a intrat în istorie, câștigând al optulea titlu la Wimbledon, devansându-i pe Pete Sampras și pe Williams Renshaw, ambii având șapte titluri pe iarba londoneză.

La Wimbledon, Federer s-a mai impus în 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009 și 2012. Au trecut 14 ani de când elvețianul, considerat cel mai mare jucător din istorie a ridicat pentru prima oară singurul trofeu de Grand Slam disputat pe iarbă.

Este pentru prima dată din 2009, când Roger Federer câștigă două titluri de Grand Slam într-un singur an: Australian Open și Wimbledon, acesta fiind al 19-lea titlu din carieră, un alt record absolut în Era Open. Tenismenul pune rezultatele bune din acest an pe seama pauzelor dintre turnee. Întrebat la ceremonia de premiere dacă poate juca mai bine de atât, acesta a răspuns râzând : ,,Va trebui sa iau o pauză și mai lungă.” „Acest trofeu înseamnă imens pentru mine, mai ales că nu am lăsat nici un set. E magic, încă nu-mi vine să cred că am atins vârfuri atât de înalte. Nu mai credeam că pot să ajung în vreo finală, mai ales după ce am pierdut dureros în 2014 și 2015 în fața lui Novak. Dar am continuat să cred și dacă faci acest lucru poți să ajungi departe în viață. Iată-mă aici cu al optulea titlu. E fantastic!”, a spus Roger. Tenismenul a promis că se va întoarce și la anul sa lupte pentru trofeu la Wimbledon.

19 trofee de Mare Șlem a adunat Roger Federer, cinci la Australian Open, unul la Roland Garros, opt la Wimbledon și cinci la US Open

 

La acest turneu, au participat mai multe românce. Ana Bogdan, intrată în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem (24 de ani, 105 WTA) s-a oprit in turul al doilea,  învinsă de Caroline Garcia (Franța), cap de serie numărul 21, cu 6-4, 6-3. Ana Bogdan va primi un cec de 57.000 de lire sterline și 70 de puncte WTA pentru participare.

Tot în turul al doilea a fost eliminată și Irina Begu, învinsă de croata Ana Konjuh cu 7-6 (3), 2-6, 6-3. Irina Begu a urcat 6 locuri, până pe 58.

Sorana Cîrstea a avut un salt de zece locuri (53), a ajuns până în turul al treilea, fiind eliminată de Garbine Muguruza, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14.

Simona Halep rămâne pe locul 2 în lume, dupa ce a fost eliminată în sferturile de finală de Johanna Konta (7 WTA). În schimb, românca e lider în clasamentul WTA Race, alcătuit pe baza punctelor adunate în 2017. Primele opt sportive din acest top vor ajunge la Turneul Campioanelor din Singapore la finalul sezonului (22-29 octombrie).

Monica Niculescu a ajuns până în finala probei de dublu de la Wimbledon, alături de partenera ei, Hao-Ching Chan. Au pierdut finala în faţa favoritelor numărul 2, Elena Vesnina (29 ani) şi Ekaterina Makarova (29 ani), scor 0-6, 0-6. Totul s-a încheiat în 56 de minute, cu un umilitor 6-0, 6-0, scor înregistrat doar a treia oară în istoria finalelor de Mare Șlem, după finala de dublu feminin de la Wimbledon din 1953 și cea de dublu feminin de la Australian Open din 1971.

Campioanele au câștigat 400.000 de euro, în timp ce Niculescu și Chan au primit un cec de 200.000 de euro

 

 

 

 

 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top