Preoții vor populariza riscurile arderii miriștilor, inclusiv că autorii incendiilor riscă amenzi

0

Pompierii din Alba vor apela la preoți pentru a populariza în biserici consecințele arderii miriștilor fără obținerea permisului cu foc și/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți și pentru a le transmite, totodată, oamenilor că sunt pasibili de sancțiune contravențională dacă încalcă legislația din domeniu.

 

‘Am instruit cetățenii și vom continua la fel. Și în trimestrul al doilea avem în atenție acest lucru. Avem o convocare cu cultul ortodox săptămâna viitoare (…). Prin biserici, rugăm preoții să transmită (enoriașilor — n.r.) măsurile preventive și pe această linie’, a declarat, miercuri, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, șeful ISU Alba, colonel Cornel Oprișa.

El a subliniat că față de primul trimestru al anului trecut, numărul incendiilor de vegetație uscată a crescut cu 652%.

‘Numai în primele patru zile din aprilie au ars 142 hectare de vegetație uscată, 23,8 hectare litieră de pădure și 0,5 hectare coronament de rășinoase. S-a intervenit cu 438 de persoane și 66 de mijloace’, a menționat colonel Cornel Oprișa. El a adăugat că în această perioadă au fost 31 de incendii pe raza a 18 unități administrativ-teritoriale.

Șeful ISU a menționat că pompierii au fost sprijiniți și de forțe ale Jandarmeriei, Salvamontului, Poliției, dar și de pădurari și voluntari, care au depus un ‘efort extraordinar’.

În Poșaga, zona Lunca Arieșului, s-a acționat sâmbătă și duminică și cu elicopter pentru stingerea incendiului, care a mistuit în total circa 30 de hectare.

‘La Poșaga s-a reaprins, dar în altă parte, de aceea credem că …La un moment dat, ziceam că poate cineva își bate joc de noi, că stingeam într-o parte și se reaprindea în altă parte. La Poșaga au fost trei focare diferite’, a menționat Oprișa.

Până în prezent, a fost aplicată în tot județul o singură sancțiune contravențională, de 2.500 de lei, unui vârstnic din Miraslău, care a aprins focul într-o zonă protejată.

Prefectul Dănuț Emil Hălălai le-a cerut celor în drept să conlucreze pentru depistarea autorilor incendiilor și să aplice amenzi, ținând cont că toate aceste intervenții implică foarte multe resurse umane și financiare, iar incendiile de vegetație au și consecințe de mediu. ‘Vă rog foarte mult să conlucrați și în așa fel încât să găsim și făptuitorii. Că nu am prins pe niciunul. Avem un singur prins, un bătrân. Suntem de toată minunea. În momentul acesta e rușinos’, a spus Hălălai.

În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetățenii au obligația de a solicita și obține, de la autoritățile competente, Permis de lucru cu focul și o Aprobare de la Agenția de Protecție a Mediului. Se exceptează de la această obligație arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetățenești, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor. În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură — APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților. Garda Națională de Mediu poate, de asemenea, să aplice amenzi în valoare de 3.000-6.000 lei persoanelor fizice și 25.000-50.000 lei persoanelor juridice.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile fără obținerea permisului cu foc și/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, cetățenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancțiune contravențională cu valori cuprinse între 1.000 și 2.500 lei.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top