Pompierii și-au făcut bilanțul în prima jumătate a anului 2017. Peste 200 de apeluri pe zi la dispeceratul ISU Alba

0

În primele şase luni ale acestui an, la Dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă Alba au fost înregistrate, în medie, aproape 200 de apeluri pe zi. În ceea ce priveşte activitatea pompierilor şi a personalului de intervenţie, s-au înmulţit intervenţiile la incendii şi la asistenţă prim ajutor, dar au fost şi mai multe alarme false. ISU Alba a prezentat raportul de activitate pe prima jumătate a acestui an.


În primul semestru al anului 2017, au fost înregistrate la Dispeceratul integrat ISU – SAJ 35.722 de solicitări, în medie 198 de solicitări pe zi. Dintre acestea, numai la stațiile 112 ale ISU s-au înregistrat 6.365, în medie 36 de solicitări pe zi, iar la stațiile SAJ s-au înregistrat 29.357 solicitări, în medie 163.

În zona de competență a Inspectoratului s-au înregistrat 4726 acțiuni şi activităţi pentru intervenție, în medie 26 pe zi. Cele 4726 acțiuni și activități pentru intervenție au fost 763 activităţi de pregătire şi recunoaşteri, 652 au pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, iar 3311 au fost solicitări SMURD.

Din totalul acțiunilor și activităților pentru intervenție, 2059 au avut loc în mediul rural, reprezentând 43,57% și 2667 în mediul urban, reprezentând 56,43%.

În funcție de tipul acestora, situațiile de urgență, acțiunile desfășurate și evenimentele la care au intervenit echipajele inspectoratului situația se prezintă astfel:

137 pentru stingerea incendiilor (104 în 2016);

178 la incendii de vegetație, fond forestier și deșeuri (40 în 2016);

46 pentru asistență de persoane (degajări de persoane rămase blocate în apartament, ascensor, la înălțime, etc.) (39 în 2016);

29  la inundații și fenomene meteo periculoase (43 în 2016);

10  pentru asanări ale terenului și distrugeri de muniție rămasă neexplodată (21 în 2016);

6 pentru protecția mediului (2 în 2016);

9 pentru salvări de animale (6 în 2016);

831 alte intervenții şi acţiuni pentru intervenţie (463 în 2016), din care 763 au fost recunoașteri și exerciții (405 în 2016).

3106  ajutor medical de urgență (2679 în 2016);

14 pentru descarcerare (5 în 2016);

129 asistență persoane (44 în 2016);

62 alarme false, întors din drum sau deplasări la care nu a mai fost necesară intervenția S.M.U.R.D. (45 în 2016).

Ca urmare a intervențiilor au fost salvate bunuri în valoare de aproximativ 2.268.899.720 lei, iar bunurile materiale distruse în urma situațiilor de urgență au fost estimate la aproximativ 2.266.925 lei.

Ca unul dintre cele mai frecvente tipuri de risc, incendiile s-au manifestat în procent de 76,64% la locuințe și anexe gospodărești, 2,23% în agricultură și silvicultură, 6,71% în industrie, 3,73% în administrația publică, învățământ și sănătate, 4,47% în transport, 1,49% în comerț și alimentație publică, iar 4,73% în alte domenii de activitate.

În urma incendiilor produse, nu au decedat persoane, 2 persoane au fost salvate şi au suferit diferite traume.

Cauzele incendiilor: majoritatea au fost provocate de scurtcircuite la instalaţii electrice

Incendiile au fost provocate, în principal de:

– utilizarea instalațiilor și echipamentelor electrice defecte sau improvizate – 45 incendii ceea ce reprezintă 32,84 %  din totalul incendiilor;

– mijloace sau sisteme de încălzire cu defecțiuni sau improvizații, coșurile de fum defecte sau necurățate – 32 de incendii ceea ce reprezintă 23,35 % din totalul incendiilor;

– acțiunile intenționate – 6 incendii ceea ce reprezintă 4,37% din totalul incendiilor;

– focul deschis – 23 incendii ceea ce reprezintă 16,78% din totalul incendiilor;

– fumatul fără respectarea normelor – 12 incendii ceea ce reprezintă 8,75% din totalul incendiilor;

Timpul mediu de răspuns la incendii, a fost de 13 minute și 37 secunde, iar durata medie a intervențiilor la incendii a fost de 82 minute.

Pentru 41,27% din populația județului aflată în unitățile administrativ teritoriale unde inspectoratul are subunități de intervenție (141.282 locuitori) timpul mediu de deplasare la intervențiile pentru stingerea incendiilor a fost de 7’30” iar cel al echipajelor S.M.U.R.D. de 5’07”. Pentru populația aflată în zonele de sprijin ale subunităților de intervenție 201.094 locuitori (58,73%) timpul mediu de deplasare la intervențiile pentru stingerea incendiilor a fost de 20’56”, iar cel al echipajelor S.M.U.R.D. de 19’30”.

În anul 2017, condițiile meteo au favorizat creşterea numărului de incendii produse la pășuni, terenuri agricole, gropi de gunoi (178 incendii).

Peste 3000 de intervenţii ale echipajelor SMURD

Asistența medicală de urgență și descarcerare la nivelul județului Alba este asigurată în mod integrat de către Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), structurile Serviciului de Ambulanță Județean, Unitatea de Primiri Urgențe și Compartimentele de Primiri Urgențe din cadrul spitalelor municipale și orășenești.

Cele 7 echipaje SMURD Alba (6 Echipaje de Prim Ajutor și 1 echipaj de Terapie Intensivă Mobilă) au avut 3.311 intervenții, în medie 18,39 intervenții/zi.

În funcție de tipul solicitărilor SMURD, 3.106 au fost pentru ajutor medical de urgență; descarcerare – 14; asistență de persoane – 129; alerte false, întors din drum și deplasări fără intervenție – 62

Pe timpul intervențiilor SMURD au fost asistate un număr de 3.317 persoane, din care la 3.301 persoane li s-a acordat ajutor medical de urgență sau asistență medicală, iar 16 au fost asistate ca urmare a accidentelor de circulaţie.

Timpul mediu de răspuns al echipajelor S.M.U.R.D. a fost de 5’07”, iar timpul mediu de intervenție a fost de 39’15”.

În anul 2017, echipajul de terapie intensivă mobilă a desfășurat 267 intervenții, peste 8% din totalul intervențiilor SMURD, (medie de 1 intervenție /zi), fiind asistate 287 persoane, aspect care justifică pe deplin necesitatea și utilitatea echipajului.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top