POLOGUL NESIMȚIRII SE AȘTERNE PESTE HOREA

3

Nici nu i s-a încălzit bine fotoliul din camera deputaților, că Olar Corneliu s-a pomenit vorbind.Cu poftă de palavre și năravuri de neam prost, deputatul Olar s-a întors, cerând moților să nu-l trădeze, fără să țină cont că el este cel ce a trădat. Cine zbiară primul despre hoție ? HOȚUL… Cine vorbește despre trădare ? TRĂDĂTORUL…

Deputatul Corneliu Olar ne spune că Moții nu l-au trădat niciodată… Durerea mare este că el i-a trădat pe Moți! I-a trădat oare în interes personal sau de gașcă ? Horenii sunt puși din nou să aleagă, să plătească oalele sparte ale deciziilor mioape luate de un lider fără caracter, incapabil să gestioneze destinele acestei comune. În afară de populismul bădăran și de a urma interesele găștii, ce a făcut Corneliu Olar pentru comuna Horea ? O simplă întrebare, lipsită de patimă ori răutate… Acum își aruncă în luptă ”omul de paie” , Marin Nicola, cel ce cu bună știință încalcă legea pentru Olar, fără să se gândească la consecințe. Aceste aspecte trebuiesc oprite în Horea, iar horenii trebuie să decidă singuri.

Spune aceleași lucruri ca și anul trecut, ca și acum doi ani, ca și acum trei, patru, cinci… Are același comportament bădăran, iar printre huiduieli, înjurături și alte reacții ce îl caracterizează revine și cu promisiuni.

Dacă gașca lui Olar ar fi la conducerea Primăriei Horea, lapte și miere ar curge în loc de apă prin toate șanțurile comunei, dacă ar fi doar ei, dulăii ar umbla cu covrigi în coadă, păstrăvul și-ar pune căpățâna pe bolovan numa să îl punem în tigaie. Cât să îi mai rabde pământul, cât să îi mai rabde bietul moț? Mint de îngheață văile munților, ziua în amiaza mare. Fără rușine, cu dibăcie…

Vedem, în fiecare seară, din poartă-n poartă, oameni care povestesc cât de capabili sunt ei, cât de buni profesioniști, ce oameni de treabă, cât de proști sunt ceilalți și tot așa… Toți din gașcă spun același lucru. Toți, nu este unul care să spună că nu se pricepe, că mai are de învățat.

În fapt, în Munții Apuseni sunt oamenii care mor înghețați deși au pădurea lângă ei… dar nu fac parte din gașcă, localnicii și-au pierdut proprietățile, nu au cui se adresa. În Munții Apuseni prosperă doar cei ce fac parte din” GAȘCĂ”. Comuna Horea îmbătrânește, nepoții și copii au plecat peste hotare… de ce? S-ar putea ca Olar să aibe răspunsul… nu le-a oferit un viitor

Distribuie

3 comentarii

  1. Valentina în

    De ce denigrați un om care a făcut atât de multe lucruri frumoase pentru comuna in care a fost primar? De ce? Este mai simplu sa lovești intr-un om decât sa îl apreciezi? Am copilărit in comuna in care el a fost primar și e un om minunat,un mare caracter.A ajutat foarte mulți cetățeni și a făcut lucruri frumoase și de bun augur pt localnicii de acolo. Respect Corneliu Olar

  2. Foarte buna caracterizarea . Aceste cuvinte spun mai mult decat numele sau : MINCIUNA , HOTIE , TRADARE!! Felicitari pentru articol , foarte reusit dealtfel ! 👍

  3. Un om echilibrat în

    Sa nu ne uitam atat de mult la ce a facut Cornel Olar. A facut si bune si rele .Dumnezeu il va judeca , ca pe fiecare dintre noi.Dar sa ne uitam si cine distribuie aceste lucruri.Fost PNL – ist inversunat , dl.Bodea , fost „manajer ” , fost consilier de PNL – isti ,acum arunca in cei de la care candva manca o paine.Si nu rea.Judecati dvs.singuri …

Lasă un comentariu

Top