Polițista din Săsciori, expert în Fond Funciar, acuzată de abuz în serviciu. Femeia se crede judecător și contestă autenticitatea unor documente de punere în posesie

0

O femeie agent la Poliția Rurală Săsciori s-a ales cu o plângere penală pentru abuz în serviciu deoarece a creat un conflict între două familii din comună.
Discuția a început de la o parcelă de teren din satul Căpâlna pe care proprietarul de drept urmă să o îngrădească. Deși are acte de proprietate și este întâbulat pe terenul cu pricina omul nu și-a putut pune gardul pe teren din cauza unui individ care a ocupat cu forța locul.
Încercând să evite o eventuală stare conflictuală, familia îndreptățită a apelat la poliția din localitate unde a făcut o plângere pentru tulburare de proprietate.
Mai bine de două săptămâni plângerea făcută de proprietarii terenului a stat pe masa Poliției Săsciori fără a avea o rezolvare. Mai mult decât atât, agentul de Poliție a devenit expert în fond funciar.
Polițista în loc să aplaneze situația a recurs la intimidarea proprietarilor acuzându-i că au falsificat Titlul de Proprietate și actele de întăbulare. Tot polițista din Săsciori a hotărât că adevăratul proprietar este cel care a ocupat abuziv terenul oamenilor, un om de afaceri din localitate.
Familia păgubită a depus o plângere împotriva agentului de Poliție la șefii acesteia  și așteaptă rezultatele anchetei.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top