Percheziții de AMPLOARE la ”căutătorii de comori ” în situl Sarmizegetusa Regia. Polițiști din Alba și Hunedoara în alertă maximă

1

Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de dare şi luare de mită.

În cursul zilei de 15 martie 2017 pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorului de caz, ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. efectuează un număr de 11 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Hunedoara, la persoane fizice suspecte de braconaj arheologic, precum şi la sediile/punctele de lucru ale societăţilor comerciale deţinute de către acestea.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 2013 – 2017, mai multe persoane din judeţul Hunedoara au derulat activităţi de braconaj arheologic în zona munţilor Orăştie (zona Sarmizegetusa Regia), fiind sprijiniţi şi protejaţi constant de către lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Hunedoara, prin neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu sau prin transmiterea unor date/informaţii confidenţiale, de natura secretului profesional.

Astfel, „căutătorii de comori naţionale” nu respectă legislaţia în domeniu, în sensul că utilizează detectoare de metale în zonele cu patrimoniu arheologic fără o autorizare prealabilă, iar pentru „protecţia” lor au atras lucrătorii de poliţie arondaţi zonei de cercetare, pe care i-au recompensat cu bunuri mobile şi/sau imobile.

În cauză se acţionează împreună cu ofiţeri de investigare a criminalităţii economice din cadrul I.P.J. Alba şi Hunedoara şi se beneficiază de sprijinul operativ al lucrătorilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Vlad Ţepeş.

Distribuie

Un comentariu

Lasă un comentariu

Top