Ministerul Culturii a primit peste 1000 de proiecte în programul național de activități pentru Centenar. Lucian Romașcanu apreciază inițiativa de a fi reconstituită Marea Unire de la Alba Iulia din 1918

0

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a declarat vineri că trecerea Departamentului Centenar în coordonarea MCIN are în vedere acordarea unei atenții dedicate exclusiv evenimentului de anul viitor, adăugând că din cele 1.000 de propuneri de proiecte peste 340 au fost selecționate într-o primă fază în vederea introducerii în programul național de activități pentru Centenar.

„Scopul este evident — pentru a avea o comandă unică și o atenție dedicată exclusiv pe acest eveniment extrem de important pe care încercăm să îl ducem la destinație cât mai bine. Din păcate, prima hotărâre de Guvern pentru înființarea unui departament care să se ocupe de Centenar a fost dată, dacă nu mă înșel, în 2014. De atunci până acum nu s-a făcut mare lucru. Este momentul să ne mobilizăm. Deja, de ceva vreme, lucrăm la construirea strategiei pentru Centenar, deja avem proiecte primite din teritoriu, deja lucrăm la evaluarea lor, deci suntem oarecum porniți. Acum formalizăm această mutare instituțională, sigur sub coordonarea unui comitet interministerial și (…) suntem convinși că ne vom achita cu brio de această responsabilitate”, a afirmat Lucian Romașcanu, întrebat despre scopul transferului Departamentului Centenar la Ministerul Culturii.

Romașcanu a explicat că, la nivelul MCIN, el, în calitate de ministru, va coordona evenimentele ce vor fi dedicate Centenarului, dar că deasupra va exista un comitet interministerial, condus de premier, care va viza și de la acel nivel „tot ce se va întâmpla legat de Centenar”.

Întrebat ce opinie are despre inițiativa liberalilor de a fi reconstituită Marea Unire de la Alba Iulia din 1918, apelându-se la urmașii participanților la istoricul eveniment, ministrul a spus: „Este o inițiativă foarte frumoasă, repet, cred că sunt peste 1.000 de proiecte primite până în acest moment la secretariatul pentru Centenar”.

„Într-o primă evaluare au rămas vreo 340 și ceva. Sigur că vom continua să evaluăm proiectele care ne vin. Absolut toate proiectele bune pe care le putem lua în calcul le vom lua în calcul. Nu vă ascund că, în foarte scurt timp, probabil săptămâna viitoare, vom deschide o platformă online și pentru societatea civilă, organizații neguvernamentale, sectorul privat, să trimită proiecte, astfel încât să avem un bazin cât mai mare din care să selecționăm ceea ce se va integra în ceea ce ne dorim a fi Programul național de activități pentru Centenar pe care vrem să îl lansăm în toamna acestui an”, a precizat ministrul Romașcanu.

De asemenea, întrebat dacă în cazul celor 340 de proiecte la care a făcut referire ele pot fi declarate ca eligibile, ministrul a precizat: „A fost o primă selecție la nivelul Secretariatului de stat pentru Centenar, Departamentul Centenar care acum este în subordinea Guvernului”. „Noi ne dorim să facem, împreună cu autorități competente, un checklist, să-i spunem așa, prin filtrul căruia vor fi trecute toate propunerile de Centenar. Cele care vor trece de acest filtru vor fi incluse în Programul național de activități pentru Centenar. Vor fi și proiecte care nu vor fi sub această umbrelă, dar, care, la dorința inițiatorilor, se pot desfășura”, a explicat Romașcanu.

Cât despre finanțarea proiectelor, el a spus: „Pe următoarea perioadă a anului, în momentul în care va fi o rectificare, vom include și necesarul de finanțare pe acest an pentru Centenar”.

„Deocamdată evaluăm proiectele și ceea ce este nevoie, nu știu să vă spun în acest moment (suma care va fi alocată ca necesar de finanțare — n.r.). În momentul în care vom avea… Avem, cred, în momentul de față, 50 de proiecte pentru anul 2017 și care se vor finanța la această rectificare, urmând ca instituțiile statului, ministerele care, deja, au venit cu proiecte către noi și vor continua să vină să își bugeteze, în cadrul acestor instituții sau ministere, nevoile financiare pentru proiectele lor pe Centenar pe anul viitor”, a explicat ministrul Culturii.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top