Manifestările organizate la Alba Iulia de Ziua Națională. Ce personalități și membri ai Guvernului au ajuns în Capitala Marii Uniri

0

Festivitățile au debutat prin intonarea Imnului Național, fiind depuse coroane de flori, în acordurile Imnului Eroilor, din partea Președinției, reprezentată de consilierul prezidențial Sergiu Nistor, a Senatului, Camerei Deputaților și a Guvernului, reprezentat de ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, și de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Coroane de flori au fost depuse și din partea Instituției Prefectului și a Consiliului Județean Alba, a Primăriei Municipiului Alba Iulia, Academiei Române și ASTRA, precum și din partea partidelor politice. PMP este reprezentat la Alba Iulia de președintele executiv, Eugen Tomac.

Festivitățile vor continua la Alba Iulia cu depuneri de coroane la statuia lui Iuliu Maniu, busturile primilor suverani ai României Mari, Ferdinand și Maria, aflate în fața Catedralei Reîntregirii, și la statuia ecvestră a primului unificator al celor trei provincii românești, Mihai Viteazul.

Nu va lipsi din program nici momentul primirii la Sala Unirii a Soliilor din Cetățile de Scaun, urmat de un Te Deum la Catedrala Încoronării.

Unul din cele mai așteptate evenimente este Defilarea militară pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, care va încheia partea oficială a programului.

„Festival de România”, titulatura sub care se desfășoară manifestările organizate la Alba Iulia în cinstea Zilei Naționale, va continua cu spectacolul educativ pentru copii „Hai la masă! cu Gașca Zurli”, „Marea Unire a Bucătarilor” — cu chef Cătălin Scărlătescu și cu spectacolul „Cânt și suflet românesc”, susținut de cunoscuți artiști — Veta Biriș, Nicolae Furdui Iancu, Mirela Mănescu, Ioan Bocșa, Ionuț Fulea și Grupul vocal „Suflet de român”, Sava Negean Brudașcu, Cornel Borza, Oana Bozga, Ina Todoran, Ovidiu Homorodean, Bogdan Toma, Leontina Fărcaș etc.

Seara, de la ora 18,00, va avea loc un Concert Extraordinar dedicat Zilei Naționale a României cu Orchestra „Philarmonia” București.

Deschiderea festivă a „Anului Centenar” va avea loc la ora 19,00, când este programat și un spectacol de artificii. După spectacolul de artificii intitulat „Autentic românesc”, de la ora 19,00, trupele Iris, Compact și Holograf vor susține, în aer liber, concertul „Ca pe vremuri”. În încheiere, este programat un spectacol de lasere, intitulat „Rapsodia luminii”.

Bugetul alocat manifestărilor organizate la Alba Iulia se ridică la 650.000 de lei, bani proveniți de la Consiliul Local Alba Iulia.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top