Învierea copilăriei mele…

0

…cu lipsuri, cu împliniri, cu nerăbdare, cu bucurie, cu grija bunilor părinţi, cu boacănele din ulită. Sărbătorile copilăriei mele sunt cele mai frumoase zile, trăite până acum, zile senine, zile făr’ de griji, zile în aşteptarea anilor necunoscuţi…
Am crescut într-o bătătură de oameni care nu au avut mult în pungă, însă au avut atât de multe în suflet, oameni cu frică de Dumnezeu şi dragoste de obiceiurile pământului. Sărbătoarea Invierii în lumea satului era prilej pentru tot omul, să îşi primenească ograda, să îşi rânduiască casa, să îşi vadă de suflet. Primăverile ce aduceau taina Invierii în cătunul de sub straşina Parângului, aveau ceva din poveştile cu oameni buni.
În Săptămâna Patimilor era forfotă-n Slătinioara, bărbaţii prin ogradă, care cu securea, care cu lopata. Imi aduc aminte, mama, mica aşa cum îi spuneam, gălbenea podelele cu galus, freca laboşele, băga colacii-n ler, feştea ouăle. Ouăle se feşteau întotdeauna în coajă de ceapă, luciul era dat cu o bucată zdravănă de slănină…Le ’cercam în dinţi, pe cele tari le puneam deoparte, pentru nedeile unde urma să merg. Intotdeauna, îmbrăcat momârlan,cu peană de păun în pălărie. In zilele în care, părinţii descurcau gospodăriile, noi copiii din sat, gură cască-n uliţă, ba cu Ion al lu’ Petrică şi cu sor-sa Ana, ba cu Rafila lu’ Luca şi cu Leana, ba cu Maria lu’ Ionuţ, ba cu Mitu, văru’ meu. Câte mai făceam! Ce ani frumoşi!
In joia mare puşcam, erau aujmariile. Făceam focul, armam ţava cu carbid şi transformam liniştitul cătun într-un câmp de război. Din Călineşti pănă-n Oprineşti, în Galaţeni, peste tot se puşca şi se striga: “Aujmaria! Aujmaria! Aujmariamaaaaa!“…Incet, tainic, se apropia seara Învierii.
Sâmbăta dupa masă mergeam la biserică după Paşti, fiecare cu traista. Paştile trebuiau musai aduse de un copil curat, sau de un om bătrân. Se lăsa întunericul, porneam spre biserică, cântam, luam lumină, mă bucuram ca un copil, că doar copil eram… În dimineaţa de Paşti, ne aşezam la masă. Ce bucate mai făcea mama: miel în unt, pască, drob, zamă acrită cu macriş. Face şi acum, iar eu în fiecare dimineaţă de Paşti, îmi este atât de drag să fiu iarăsi copil.
Mama este aceeaşi, este singura neschimbată, aşa cum era şi în Paştele copilăriei mele…Eu şi acum stau tot în Slătinioara, însă sunt altul, cum şi sărbătorile sunt altfel, cum nici vecinii mei nu mai sunt aşa cum erau…Nimic nu mai este aşa cum era, în Învierea din copilăria mea… Ionuț Drăgotesc

Distribuie

Lasă un comentariu

Top