HAOS în Primării : Și-au mărit cât au vrut salariile, iar acum nu mai au bani de lefuri

1

Probleme majore și în primăriile din Alba. Foarte multe dintre acestea ‘au ajuns la fundul sacului’ și falimentul e aproape. La aproape trei luni de la intrarea în vigoare a legii salarizării unitare, tot mai multe administraţii locale se plâng că nu mai au bani pentru salarii. Acestea sunt acum şi de trei ori mai mari, după majorări. În județul Alba mai multe commune au ajuns la fundul sacului.

În medie, salariile din administraţia locală au crescut cu 25 la sută sau chiar mai mult. Bugetele au rămas însă aceleaşi. Aşa că primarii spun că nu mai au de unde să le plătească. În opt commune din Alba nu se ştie dacă în octombrie funcţionarii îşi vor primi lefurile. Cel mai mult au de suferit comunele mici. Primarii îşi pun toate speranţele în Consiliul Judeţean, de unde aşteaptă o suplimentare a banilor.

În ultima lună au venit astfel de semnale zeci de commune la nivel național. Premierul spunea, acum 2 săptămâni, că autorităţile locale ar fi trebuit să-şi facă nişte calcule.

Aceste primării se apropie de un blocaj financiar din cauză că legea le-a permis să stabilească singure cât pot creşte salariile. La singura rectificare bugetară, Guvernul a luat deja o parte din banii de la investiţii pentru a acoperi fonduri de salarii în diverse sectoare.

Distribuie

Un comentariu

Lasă un comentariu

Top