FOTO : Potopul de pe Valea Sebeșului a lăsat ravagii în urmă. Oameni evacuați , locuințe și anexe distruse , drumuri rupte

0

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase înregistrate în seara zilei de 11.07.2017 pe raza localității Dobra, comuna Șugag, a fost colmatat un podeț, un torent s-a revărsat din matcă, fiind distruse 3 anexe gospodărești, 1 autoturism, inundate 8 curți și avariate 4 case.

Locatarii celor 8 gospodării s-au autoevacuat până la retragerea apei, iar în prezent s-au întors la locuințele lor.

CLSU Șugag a intervenit cu 35 de persoane, 1 buldoexcavator, 1 autobasculantă și mijloace de primă intervenție pentru îndepărtarea materialului aluvionar depus în urma inundației.

În data de  12.07.2017, CLSU Șugag a reluat acțiunile de intervenție, solicitând sprijinul CJSU Alba.

La fața locului s-au deplasat președintele CJSU Alba-prefectul județului, inspectorul șef al ISU Alba și directorul SGA Alba pentru stabilirea măsurilor operative și luarea măsurilor ce se impun.

Forțe și mijloace în teren pentru decolmatare și pentru evacuarea materialului aluvionar depus în perimetrul gospodăriilor afectate:

  • CLSU Șugag intervine cu 1 buldoexcavator, 1 autobasculantă și 6 persoane;
  • SGA Alba intervine cu 1 buldoexcavator și 3 persoane;
  • ISU Alba intervine cu mijloace de primă intervenție cu 1 ofițer și 21 de subofițeri.

Intervențiile în teren sunt coordonate de grupa operativă a ISU Alba.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top