FOTO : Acțiuni dedicate Zilei Armatei. Colonelul (r) Mircea Hava a fost REACTIVAT pentru o acțiune demonstrativă

0

Ziua de 25 octombrie, reprezintă, un simbol cu valoare de referinţă pentru conştiinţa poporului român, o zi care, dincolo de semnificaţia ei strict istorică, aceea a eliberării, în 1944, a ultimei brazde de pământ românesc, glorifică faptele de vitejie ale tuturor eroilor neamului românesc.

Cu ocazia acestei sărbători a Armatei României, în cadrul structurilor  din toate garnizoanele, se vor organiza o serie de activităţi culturale, adunări festive, ceremonii militare, acţiuni de promovare a carierei militare şi prezentări de tehnică, armament şi echipamente militare.

Astfel, locuitorii garnizoanei din Alba Iulia  vor putea lua parte la manifestările dedicate acestui eveniment.

În prima zi de activități în orașul Marii Uniri, cadrele militare din Centrul Militar Județean au prezentat ofertele unei cariere militare de success, în același timp reprezentanții Fabricii de Armament din Cugir au prezentat celor aflați în poligonul de trageri ultimele noutăți în domeniu.

Atracția din Poligonul Alba Iulia a fost chiar primarul municipiului, Mircea Hava, dotat corespunzător unor trageri militare, acesta și-a demonstrat  îndemânarea în folosirea armelor de foc. Mircea Hava a fost avansat în anul 2010 la gradul de colonel sub protecția lui Gabriel Oprea.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top