Dosarul CAR Teiuș – Control Judiciar pentru angajata acuzată de delapidare cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată !

1

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpata DINU ANETA, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În cauză, la data de 24 august 2017 au fost efectuate un număr de 3 percheziții pe raza județului Alba, efectuate de către lucrători din cadrul I.P.J. Alba, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, înscrisuri, ștampile.

În fapt, s-a reținut că în perioada 2010 — 2017 susnumita în calitate de contabil la o instituție financiară nonbancară, având sucursala în orașul Abrud, a încheiat în fals contracte de împrumut în numele a numeroase persoane și totodată și-a însușit sume de bani din fondul social al membrilor instituției cauzând un prejudiciu estimat la 750 000 lei.

Cuantumul final al prejudiciului se va stabili în urma cercetărilor care se efectuează.

Pe durata cât se află sub măsura controlului judiciar inculpatei i s-au stabilit următoarele obligații:

a) să se prezinte la procuror, la organele de poliție sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte organul de poliție conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;

e) să nu ia legătura, să nu se întâlnească cu persoanele menționate în ordonanță și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;

f ) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul IPJ Alba — Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Distribuie

Un comentariu

Lasă un comentariu

Top