Cum să alegi mai ușor cadoul perfect. Patru eleve au găsit soluția și intenționează să dezvolte o afacere

0
Un grup de tinere aflate într-un program de antreprenoriat au gândit o aplicație prin care utilizatorul este ajutat să aleagă mai ușor cadoul dorit. Pentru a simplifica această alegere tinerele eleve au elaborat un chestionar despre persoana căreia îi este adresată surpriză.
Fetele sunt în clasa a 10-a şi doresc să dezvolte un site, mai apoi şi aplicaţii pe iphone şi android, prin intermediul căruia oameni să poată să aleagă mai uşor un cadou.
” Ne-am gândit la această aplicație deoarece am găsit această problemă în societate: faptul că lumea nu ştie exact ce cadou să cumpere din cauza faptului că nu au timp, nu se pot decide sau nu au inspiraţie. Şi cum vom face asta? Printr-un chestionar bazat pe studii psihologice despre personalitate pe baza căruia noi o să generăm un număr restrâns de cadouri în funcţie de buget. În caz că persoană nu are bani să cumpere un cadou, sau are prea puţini, dorim să introducem şi o secţiune de diy (do it yourself) pentru a-i ajuta să dăruiască un cadou.” – a spus Hirsch Alexandra de la Colegiul Naţional „E. Racoviţa”
  Şi dacă site-ul se bazează pe dorinţa oamenilor de a face ziua cuiva perfectă, tinerele antreprenoare s-au gândit să vină în întâmpinarea clienților şi cu oferte de organizare a petrecerilor.
” Pentru că am observat încă un gol, nu toate localurile prezintă o ofertă pentru organizarea de petreceri, iar noi o să facem o secţiune în care să fie prezentate localurile din Cluj-Napoca cu o scurtă descriere, prin care să se spună ce au ele mai special decât altele, şi nişte date de contact prin care să se poate rezerva localul pentru petreceri.” – a completat Hirsch Alexandra
 
 Apoi au mers mai departe, dacă tot organizezi o petrecere de ce să nu ai şi animatori sau cântăreţi, dorind să promoveze pe cei mai mici şi cu talent.
  Momentan tinerele testează piața, au creat doar mvp-ul (minimum viable product) prin care să vadă ce priză are ideea lor, urmând apoi să completeze proiectul cu necesitățile pieței.
Daria Perde (Colegiul Naţional „G. Şincai”), Denisa Danci (Colegiul Nat. „N. Bălcescu”), Hirsch Alexandra şi Ticala Andreea (amândouă de la Colegiul Naţional „E. Racoviţa”), toate fiind în clasa a 10-a se află într-un program IXperiment, la sfârşitul căruia un juriu de antreprenori vor alege cea mai inovativa şi interesantă idee.
Distribuie

Lasă un comentariu

Top