CENTENARUL UNIRII. SATELE ROMÂNEȘTI DIN ARDEAL, TRECUTE PRIN FOC ȘI SABIE DE HOARDELE LUI KOSSUTH. ANNO DOMINI: 1848

0

Ardealul a fost scena unui adevărat război civil la 1848-1849. În numele unor idei revoluționare pentru acea vreme, pentru apărarea drepturilor naționale, românii au fost nevoiți să pună mâna pe arme și să se răscoale împotriva grofilor maghiari. Paradoxal  este că și ungurii luptau pentru drepturi și libertărți, dar împotriva imperiului habsburgic. Când românii și-au cerut libertatea, revoluționarii maghiari au început prigoana.

În decembrie 1848-martie 1849, Ardealul este cucerit de armata ungară  de sub ocupația habsburgică și intră în conflict cu românii, care se opuneau alipirii Transilvaniei la Ungaria.  Eliberarea spațiului intracarpatic de către maghiari însemna sclavia pentru români. De aceea, conjunctural, românii s-au aliat cu Imperiul, iar la Marea Adunarea de la Blaj, din mai 1848, au jurat credință Impăratului, în numele desființării  iobăgiei și a recunoașterii națiunii sale.

Mica Românie din Ardeal

Tribunii lui Avram Iancu au reușit să apere Munții  Apuseni, unde s-a creat o mică Românie, în interiorul Ardealului. Aici, ei , ajungând la capătul răbdării, s-au răzbunat împotriva grofilor și a populației maghiare, dedându-se la numeroase atrocități. Acesta a fost răspunsul pentru uciderea, în masă, a populației românești în celelalte regiuni din Transilvania. ”Ce-i care vor scoate sabia, de sabie vor muri”, au decretat  românii lui Iancu, care au ținut să le dea o lecție așa zișilor revoluționari maghiari.  S-au făcut excese, de-o parte și de alta, românii răspunzând la sange, cu sânge.  Din păcate, au căzut victime, oameni nevinovați, femei și copii. Unele date ale vremii vorbesc de 40 000 de morți, români și maghiari.

Dar crimele săvârșite de armata ungară, cea care a deschis focul, s-au dovedit a fi abominabile. În primul rând au fost vânați delegații de la Marea Adunare de la Blaj. Apoi, mai toate satele românești, de pe tot cuprinsul Ardealului, cu excepția Republicii românești din Munții Apuseni, au fost trecute prin foc și sabie. Doar la intervenția lui  Nicolae Bălcescu, un mare vizionar și participant la revoluția franceză din 1848, românii și maghiarii au făcut pace, iar, în sfârșit , Lajos Kossuth, liderul  ungurilor, și-a recunoscut greșeala și a propus alianță între cele două națiuni , împotriva dușmanului comun, Imperiul habsburgic. Dar era prea târziu, trupele imperiului țarist, în înțelegere cu Austria,  au pătruns în Ardeal și au distrus armata revoluționară maghiară.

Din păcate, românii, care s-au încrezut în intențiile bune ale Împăratului, au fost din nou trădați, austriecii și ungurii căzînd la pace și  înființand, în 1867 dualismul austr-ungar, prin care toate drepturile românilor erau desființate, urmând o deznaționalizare forțată. Atunci, românii ardeleni au înțeles că doar prin ei înșini își vor câștiga libertatea, ideal realizat în urma unirii Transilvaniei cu România, la 1918.

Arhivele bisericilor, o mină de aur

Foarte multe date referitoare la victimele românești în urma războiului civil din anii 1848-1849 au fost descoperite în arhivele bisericilor ortodoxă și greco-catolică, unde  există statistici cu morții, văduvele, jafurile și pagubele produse de armata și populația maghiară în satele românești. Episcopia ortodoxă a solicitat, la acea vreme, ”șpetificație”, ”conșcripție”, ”adeverință”, ”arătare” , din fiecare localitate cu situația populației după raidurile grofilor unguri. Așa aflăm că au fost uciși în chinuri groaznice, tineri, femei, copii, țăranii români fiind jefuiți de toate bunurile lor, iar casele au fost arse sau distruse.

Toate aceste informații le găsim prezentate în cartea lui Dumitru Suciu, ”Revoluția transilvană de la 1848-1849”.

În noiembrie 1849, epicopul Șaguna apelează la toți românii ortodocși pentru a sări în ajutorul semenilor lor din satele prădate și arse de unguri. Mulți au rămas fără familie, fără casă, amenințați de foame și frig. Șaguna a acordat drept ajutor, 500 de florini și a solicitat mirenilor să ofere bani și bucate, la îndemnul  preoților și a juraților satelor. În decembrie 1849, satele Berghia, Cristești, Bandul de Câmpie, Iclandul mare, Agîrbiciu, Gura Arieșului, Cucerdea, Mureșeni, Protopopiatul Mureș, au reușit să strângă 55.416 florini. În acest articol prezentăm date, informații, cazuri ale ororilor săvârșite în satele românești.

Uciși și ”chilăviți”

Într-un înscris intitulat ”Arătare”,  ”jurații” și preoții din  Cornuțel, prezentau, Episcopiei, pe 8 decembrie 1849, grozăviile făcute de unguri, la ei în localitate. Publicăm extrase din documentele vremii, în acea limbă română, de la jumătatea secolului 19: ”Arătare a celor de insurgenți în revoluția trecută, uciși și chilăviți români din satul Cornutzel, slăvit scaunul Sibiului. Întru urmarea prea înaltei orânduieli a excelenței sale domnului Baron Ludovic de Wolgemuth, guvernatorul civil și militar al Transilvaniei, către Luminatul nostru, domnul Episcop Andrei Șaguna, îndreptate și de acolo în jos nouă în 13 octombrie spre împlinire date și noi mai jos iscăliții, precum dreapta cunoștință sufletului nostru descoperă neschimbat și fără de niciun interes, arătare următoarelor: În a 25-a lunii lui martie, după calendarul vechi, 1849 șasi dintre nemeși, posesori și locuitori în satu nostru, Cornetzel, Miklos Tsongradi cel Bătrân și Miklos Tsongradi cel tânăr, aducând din Sibiu o comisie din mai mulți nemeși de cătane ungurești , fără de veste, năvălind asupra satului ți unii ocolind satul, iară alții intrând în sat, fără nicio întrebare sau judecare au prins a săvârși crimele și tiraniile următoare:

  1. Pe Andrei Gireșanu, vârsta 32 ani, chemându-l Tsongradi tânărul înainte, l-au dus într-o grădină și l-au împușcat și i-au rămas muierea viduă cu două prunce. Iaste săracă numai de a se lucra cu lucrul mâinilor.
  2. Pe Onea Toader, 33 ani, căutându-l Tsongradi tânărul, cu cătane au întâmpinat pe un unchi al lui, l-au bătut ca să-l spuie și aflându-l, l-au dus și l-au împușcat, iară pe muiere, pentru că s-au rugat să-i lase viața bărbatului încă au bătut-o rău. Aceasta încă au rămas cu patru prunci, toți mici, foarte săracă, se hrănește de astăzi pe mâine, câștigându-și pâine, că puțini bănișori ce au avut, i-au luat de la mortul.
  3. Pe Onea Pinty, 32 de ani, din ulița satului chemându-l Tsongradi tânărul, l-au dat în mâna cătanelor și bătându-l, l-au dus de l-au împușcat într-o grădină, unde i-au luat și 100 de fl., care i-au căpătat pe doi bouleni carii i-au avut. Și apoi, pe noapte, întorcându-se o cătană l-au bătut și mort, de i-au sfărâmat capul și pe muiere și pe prunci încă i-au bătut mai cerând bani. Au rămas muierea cu patru prunci, toți mici, gata numai de a cerși.
  4. Pe Onea Mants, de de 36 de ani, strigându-i Tsongradi tânărul din casă, l-au dat în mânele cătanelor și l-au dus într-o grădină, de l-au împușcat unde i-au luat 50 fl. Și muierea au rămas cu trei prunci, toți mici, încă gata de a cerși
  5. Pe Onea Trifon, vârsta de 30 ani, căutându-l Tsongradi tânărul cu cătane la casa lui și neaflându-l, au bătut pe mumă sa până s-au dus la o fată a ei și acolo și luând pe ginerele bătrânei să spună pe cumatu-său și vrând să-l împuște, au eșit Trifon, pe care îl căuta și ducându-l acolo în grădină, l-au silit să steie cu fața către dânși și așa prin trei puști, i-au luat viața. Muierea au rămas cu doi prunci, săracă de tot, se ține de la alții.
  6. Pe Nicolae Stănilă, vârsta de 25 de ani, pe acesta prinzându-l Tsongradi bătrânul și tânărul în Sibiu, cu cătane l-au adus, tot bătându-l, într-un car până la Cornutzel, la noi în sat, mai mort de bătaie și tot sângera, l-au împușcat în curte la Oprea Mihu. De frica aceea, peste puțin au murit și tatăl său și muierea au rămas cu un prunc la țâță și mumi sa încă văduvă, săracă de tot.
  7. Pe Toma Filimon, vârsta de 30 de ani, l-au scos cătanele din casă și cetindu-i numele dintr-o scrisoare, l-au dus în grădina lui, unde trei deodată împușcându-l, i-au luat viața, ba și mort bătându-l, i-au zdrobit capul. Muierea au rămas cu un prunc mic și mumă sa bătrână, încă de tot săracă.
  8. Pe Nicola Nikop, vârsta de 52 de ani, scoțându-l cătanele din casa lui, i-au întrebat numele și decât, ducându-l după grădina lui, l-au împușcat. Și muierea fiind de a doua și neînvoindu-se cu feciorii bărbatului mort, se hrănește cum poate prin case străine. Pe acești opt morți n-au lăsat nici să-i aducă în case, nici să tragă clopotele, nici să le facă slujbă , nici îngropare cu preot, ci au poruncit să-i lase neîngropați, să-i mănânce câinii și cioarele
  9. Pe preotul Iacob Gaurian încă l-au prins și luându-i tot ce au avut din afară și din casă și în casă zdrobind tot ce au avut, au rămas numai păreții și pe preotul, numai cu hainele ce au avut pe dânsul în vremea agonisitei de vară, l-au ținut rob în vreme de 3 luni în Sibiu, în Stockhaus, până au venit în ajutorul lui Dumnezeu oastea rusească și apoi slobozindu-l, acum se ține numai cu epatrahirul când se întâmplă, însă slab.
  10. Pe următorii Nicolae Donts, Onea Pavel, Lazăr Popa, Ioan Smionaș, Pavel din deal, Toma Dants, Pavel Pavii, Iordănel Pop, Onea Marcu pe aceștia i-au bătut cu 50,cu 70, cu 90 și cu 100 de toiage, însă de tot groaznic și fără milă, lăsându-i mai morți și pe Onisie Nicai după multă bătaie, l-au străpuns cu panganetul prin coaste. Toți aceștia se vaieră de dureri dinlăuntru, care numai prin doftori s-au putea clar dovedi, iară chilăvii văzute nu au.
  11. Pe Onea Many Gyurca, Ioan Dobrotă a Linii, Onea Aron, Onica Dobrotă, Ioan Nicop, Georgie Bolog, mai întâi luându-l e banii, vite, haine și altele, împreună cu mai sus descrisul preot i-au dus în robie de trei luni în Sibiu în Stockhaus, dintre carii Ioan Nicop au murit acolo în spital.

Iară de la sat de obște și de la alții deosebi au jefuit bani, bucate, vite, haine cu aceea socoteli să nu mai rămână cu nemica bieții oameni, măcar ce și mai nainte erau săraci. Pentru aceea, cu lăcrimi și dintru adâncul inimii suspinur, plecând jenunchele inimii către Înaltul și bunul nostru Monarh și alte înalte cuviincioase locuri, rugăm ca părintește căutând marile nepomenitele patimi, să se milostivească după obicinuitele milostiviri a ne mângâia”.

”Șpetificație”

De asemenea, într-o ”șpetificație” din satul Tărlungeni, în noiembrie 1849, sunt prezentate  cazurile de  jafuri la care s-au dedat  ”revoluționarii” maghiari, în rândul populației românești, care s-au comportat ca hoții la drumul mare: ”Șpecificație despre jaful ce au făcut rebelii unguri la românii din satul Tărlungeni, cu comandanții lor din Bitfalău, Șaroș, Sdimon Gyuri, Soltan Miga, Panoș Mihai, Pal Lăprar, Tkfalvi Kăprar:

  1. Gheorghe Dragu, gocimanul bisericii pagubă fân, 12 stânjeni de lemne, 40 coți ițari, cașcavele, ștergari și alte măruntaie din casă, sarică, 20 găletușe cucuruz și 15 de orz, 150 ovăz, un car de fân, casă de piatră s-au ras prin foc cu toate cele ce au fost în casă și în pivniță. Suma – 1187 florinți
  2. Vasile Tăbacu, ițari cu toate mărunteiele din casă, în sumă de 35 de florinți
  3. Ioan Dragu, jurat al bisericii , 100 coți pânză, 3 pălării, o păreche izmene, 2 tipsii, 8 gălete cucuruz, lapte, brînză și cașcavele, încălțăminte din casă, fiarăle din casă, una perină, râșnița, în sumă de 389 florinți
  4. Neculai Moldoveanu, 3 cojoace, 3 porci
  5. Arsenia Blădușu, 200 coți pânză, 2 cioareci, 2 cojoace, 2 părechi cizme, 4 cămeși, 2 androace, căldare și alte lucruri din casă stricate și jefuite care s-au socotit în preț de 219 florinți”

În total, 120 de oameni au fost jefuiți,  în sumă totală de 13.145 florinți.

”Lângă aceștia se mai adaugă și a văduvelor care au rămas singure de oamenii pușcați:

Văduva răposatului Ioan Manea, pagubă sarică, cojoc și bani gata luați de-a mâna 620 florinți

Văduva lui Gheorghe Peneș, pagubă 120 piei de oaie și de miel, 4 serici, 5 stup, 2 cojoace, un car de fân ți altele, sumă de 384 florinți

Văduva răposatului Gheorghe Văsii Sbârcea, pagubă bani din mână luați 50 florinți, 2 cojoace, 2 părechi cizme și alte bunuri, socotite în prețul de mijloc, 200 florinți

Văduva lui Ioan Bălan, pagubă 2 cai cu toate și bani din mână 300 florinți și alte lucruri, total 500 florinți.

Să adună suma totală de la păgubași, 15.079 florinți, s-au dat în noiembrie 1849, Tărlugeni”.

Vrăjmășia secuilor

Într-un alt document din 2 decembrie 1849: ”Însemnarea tuturor păgubilor prin vrăjmășie secui făcute oamenilor din satul Maros Keresztur, slăvit scaunului Mureșului, cu prilejiul răsculării. Anno 1848.

Muntian Ștefan are pagube de foc. Ursui Vasilie are pagube de casa. Mitria fiul lui kendi vasile are pagube în bucate. Szabaduș Zaharia are în bucate pagube la casă. Szabaduș Gligor are păgubit de o vacă și 2 vițele. Raca Sandu i-au ars casa cu toate hainele dinlăuntru. Suma tuturor pagubelor – 1418 florinți”

De asemenea, o ”consignație” (n.r. constatare)din 3 decembrie 1849, satul Drăguș ”despre acelea văduve și prunci a cărora bărbați și părinți au căzut jertfă rebelilor în câmpul revoluției și despre aceia români carii s-au chilăvit în numitul timp prin insurgenți și au rămas neputincioși.

Chilăviților – Nicolae Zachi Drăgușin, Utsa de Sus în districtul Făgărașului, nu are avere și trăiește la părinții săi, la feldioara, pușcat în picior la 18 martie 1849, e june necăsătorit. Văduvă –MariaNika Banas, Utsa de Sus în districtul Făgăraș, e săracă se hrănește cu pălmile, s-a întâmplat la Sâmbăta de Jos, (n.r. soțul) mergând în forșpant către Făgăraș și întâlnindu-se cu oastea ungurească, l-au pușcat în martie 1849, are doi feciori care sunt căsătăriți. Eva Șerban Stan – văduvă, Sâmbăta ed Jos, Ținutul Făgăraș, se hrănește cu cerșitul, la Kepetzu (n.r. soțul) au perit în bătaie în 25 noiembrie 1848, are 3 prunci. Ana lui Ivan Poppa, văduvă, Breaza, ținutul Făgărașului, văduvă, la Rakoșul de Sus, (n.r. soțul), pușcat prin glonț, în noiembrie 1848, are 3 prunci mici”.

La Părău, în 4 decembrie 1849, ”conșcripție, despre arătarea celor care au căzut jertfă, adecă au murit de mâna rebelilor prin moarte silnică din satul Părău, slăvit Districtul Făgărașului și unde s-au întâmplat moartea lui Ioan Păcurariu, Ioan Părău, Iacov Păcurariu, Irimie Kandra, Gheorghe Pridon, toți  fără avere. Aceștia, la Hoghiz, în districtul Făgărașului, au luat sfârșitul vieții prin mâinile rebelilor, ținându-i să nu treacă ungurii Oltul în anul 1849, februarie, 20 de zile”.

Văduve și orfani

La Hodac, în 5 decembrie 1949, ”adeverință, precum în anul 1849 s-au întâmplat omoruri în satul nostru despre csopatul lui Ienei, printre care au rămas următoarele văduve și orfani săraci, precum: Chilov Farcaș, a lui Ion a lui Vasilia lui Iacob, care l-au pușcat în 3 februarie, la Mocsar și au rămas cu 5 orfani. I-au dus 105 merțe de bucate și bani socotindu-se cu straie cu tot, 550 florinți. Niculici Antone lui Toader, cu 5 orfani. I-au dus 9 vite mari, 13 porci și bucate și straiele toate. Iacob Măria lui Petra a rămas 5 orfani, are 2 vaci și 8 oi, alte n-are nimic. I-au dus bucate și straiele toate. Farcaș Ioana a lui Simion Pop, au rămas cu 4 orfani, are o vacă. I-au dus o vacă și bucate și straie, ce au avut tot. Butilcă Nastasie a lui Dumitru, au rămas 4 orfani, are 4 boi, 2 vaci. I-au dus un car și plug și bucate și straie, tot ce au avut și un porc”.

Asemenea situații  au fost adunate de pe întreg Ardealul, din satele românești, care au fost trecute prin foc și sabie,  ca pe vremea năvălirii barbarilor. ”Revoluționarii” maghiari nu s-au mulțumit doar cu exterminarea celor care se opuneau ”idealurilor” de ”libertate” ale oștilor lui Kossuth, ci au incendiat case, au jefuit populația săracă de tot ce au agonisit de o viață, luându-le mâncarea de la gură și toate hainele din casă. Au lăsat în urmă văduve, orfani, fără nicio sursă de hrană, ajungând să cerșească, pentru a supraviețui. Atunci, bisericile românești, ortodoxă și greco-catolică, dar și intelectualii și liderii politici au sărit în ajutorul nevoiașilor și au reușit să strângă bani și bunuri,  pentru a-i salva. A fost un exemplu de solidaritate a nației românești din Transilvania, care a continuat să lupte pentru drepturile sale până la 1918, când și-a câștigat libertatea.(ancheteonline.ro)

Distribuie

Lasă un comentariu

Top