Administrația Bazinală de Apă Mureș a intervenit în cazul poluării accidentale de la Iernut – A fost evitat efectul tranfrontalier al poluării, râul Mureș fiind inclus în acordul bilateral România – Ungaria.

0

În data de 13 aprilie a.c, la ora 12:40, s-a primit o sesizare, de la un pescar amator, despre o posibilă  poluare accidentală cu ulei mineral de transformator, pe râul Mureș, aval 100 m de Termocentrala Iernut, județul Mureș. La ora 13:20 personalul specializat din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, însoțit de reprezentanții Comisariatului Județean Mureș ai Gărzii Naționale de Mediu, s-a deplasat la fața locului pentru investigații în teren și prelevare de probe. S-a dispus intervenția la sursă pentru stoparea poluării de către Sucursala de Producție Energie Electrică Iernut, aparținând de Societatea Națională a Gazelor Naturale Romgaz SA Mediaș  (Termocentrala Iernut).

Conform Fișelor de Produs, uleiul de turbină nu conține PCBs si PCTs (bifenil policlorurati si trifenil policlorurat), având un impact redus asupra mediului.

Nu s-a constatat fenomenul de mortalitate piscicolă.

Administrația Bazinală de Apă Mureș a avertizat utilizatorii de apă brută și a informat telefonic partea ungară – ATIVIZIG (Direcția Apelor Tisa Inferioară – Szeged cu privire la posibila prezență a irizațiilor de ulei mineral.

Datorită faptului că poluarea cu ulei produsă, pe râul Mureș, nu a fost sesizată imediat de către poluator, aceasta s-a dispersat fiind necesară intervenția cu materiale (baraje absorbante, rulouri, lavete, estacade, perne, reflectoare), mijloace și personal calificat și instruit în acest sens.

Intervenții: perioada 13 – 16 aprilie a.c.

– Administrația Bazinală de Apă Mureș (SGA Mureș și Alba) a instalat, în cursul nopții, un baraj absorbant de 80 m lățime, în zona localității Teiuș, jud. Alba;

– s-au realizat baraje absorbante, la Șibot, jud. Alba, în zona bacului, cu o lățime de 120 metri liniari (Administrația Bazinală de Apă Olt, SGA Sibiu și SGA Alba);

– s-a montat o salbă de 3 (trei)  baraje din rulouri absorbante, dublate cu estacade, pe o lungime de 100 ml la circa 25 – 30 ml distanță unul de celălalt în formă conică, primul baraj având o lățime de 120 ml, al doilea de 100 ml și al treilea de 80 ml în amonte de captarea cu apă a termocentralei Mintia, jud. Hunedoara (Administrația Bazinală de Apă Banat și SGA Hunedoara și Arad);

În urma observațiilor vizuale din data de 16 aprilie a.c.,  între orele 6:00 – 8:00 s-a constatat faptul că în aval de această salbă de baraje absorbante nu mai sunt vizibile nici pete compacte de ulei și nici măcar irizații drept pentru care considerăm că unda de poluare cu produse uleioase a fost neutralizată.

– preventiv au fost instalate două baraje cu rulouri absorbante, dublate cu estacade, de 300 m liniari  în localitatea Căpruța, comuna Bîrzava,  jud.  Arad (Administrația Bazinală de Apă Crișuri și SGA Arad).

 

Mulțumim colegilor de la Administrațiile Bazinale de Apă vecine Crișuri, Banat, Jiu, Olt și Someș-Tisa pentru sprijinul și operativitatea cu care ne-au ajutat cu materiale, mijloace și personal specializat. Mulțumim de asemenea Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență Mureș, Alba, Hunedoara și Arad pentru modul în care am colaborat și sprijinit reciproc.

 

Prin acțiunea rapidă și eficientă a Administrației Naționale „Apele Române”, prin subunitățile sale, a fost evitat efectul tranfrontalier al poluării, râul Mureș fiind inclus în acordul bilateral România – Ungaria.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top