Actrița Cristina Stamate a murit

0

Actrița Cristina Stamate a murit luni dimineață la Spitalului de Urgență Floreasca. Avea 71 de ani și fusese internată, săptămâna trecută, fiind dusă la unitatea medicală de un echipaj SMURD.

Actriţa Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, la Bucureşti. Şi-ar fi dorit să devină avocat, dar a fost îndrumată către actorie.

La Institutul de Artă Teatrală ṣi Cinematografică a intrat la vârsta de 17 ani, fiind studentă la clasa regizorului Alexandru Finţi şi mai apoi a Sandei Manu.

A absolvit în 1967 şi, după un stagiu de doi ani la Teatrul din Arad, a venit la Bucureşti, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

În zeci de spectacole la Teatrul de Revistă, la Teatrul Naţional de Televiziune şi la Teatrul Naţional Radiofonic actriţa Cristina Stamate şi-a pus în valoare simţul umorului, ironia şi autoironia.

Cristina Stamate a jucat la Teatrul de Revistă Constantin Tănase şi a avut roluri în producţii precum „Arca lui Nae şi Vasile”, „Bufonii regelui”, „Dai un ban, dar face”, „Idolul femeilor”, „Nimic despre papagali”, „Poftă bună lui Tănase”, „Revista revistelor”, „Te aştept diseară pe Lipscani”, „Ura… şi la gară” şi „Vara nu-i ca iarna”.

Actriţa a jucat şi în „Secretul lui Bachus”, un film de comedie din 1984, regizat de Geo Saizescu.

In plan personal, Cristina Stamate s-a căsătorit la 20 de ani şi după 11 ani de căsnicie a divorţat de actorul Dan Ivănescu. De atunci, a trăit singură.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top